4.8 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 7, 2026

Servus, Beclean! Cu sprijin de la Uniunea Europeană, se schimbă în bine viața comunității

Cu susținerea financiară acordată de Uniunea Europeană, cei aproximativ 12.000 de locuitori ai orașului Beclean beneficiază de unele dintre cele mai moderne soluții de infrastructură, educație și turism balneoclimateric din România. Dezvoltate cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, aceste proiecte nu se opresc aici, pentru că procesul de îmbunătățire a condițiilor de viață ale comunității din Beclean se află în plină derulare.

Standardul de viață al cetățenilor orașului este acum european, în ceea ce privește mobilitatea urbană, asigurată prin transport ecologic și educația preșcolarilor, într-una din cele mai moderne grădinițe din țara noastră. De asemenea, s-au creat noi opțiuni de petrecere a timpului liber, Băile Figa, stațiunea balneară locală renovată integral, aflându-se printre primele trei destinații de excelență din România, în ceea ce privește turismul de sănătate și relaxare.

Realizate cu finanțare europeană, aceste proiecte vor contribui pe termen lung la dezvoltarea sustenabilă a zonei, prin oferta crescută pe piața muncii, alternativa la migrația către orașele mai mari, precum și crearea de oportunități de lucru acasă, pentru tinerii plecați în străinătate.

Printre beneficiile cu impact major asupra calității vieții locuitorilor din Beclean, în urma finanțării primite de la Uniunea Europeană se numără:

Reducerea poluării, protecție crescută pentru mediul înconjurător, noi locuri de muncă

Beclean este primul oraș din județul Bistrița-Năsăud dotat cu o rețea de autobuze electrice, localitatea neavând în trecut transport public local. Noua companie de transport a creat, în mod direct, peste 50 de noi locuri de muncă. În același timp a contribuit și indirect la crearea altor oportunități de lucru la nivel local, precum și la dezvoltarea unor activități economice complementare. Proiectul de mobilitate a constat în construirea a 51 de stații de autobuz, o rețea care leagă acum toate cartierele orașului. Unul dintre noile trasee asigură accesul locuitorilor din Beclean către stațiunea balneară Băile Figa, complet modernizată prin programul de finanțare european. În plus, la Beclean se află în lucru o rețea de piste de biciclete cu o lungime de 15 km, care traversează atât orașul, cât și pădurea din vecinătate, o parte din proiect fiind deja finalizată.

Modalități sănătoase de petrecere a timpului liber

Finanțarea construirii Complexului balnear Băile Figa a avut în vedere valorificarea unei prețioase resurse de apă sărată, cu efecte terapeutice. Zona abandonată a devenit, datorită investițiilor asigurate din fonduri europene, un loc unde s-au înființat sute de noi locuri de muncă. Proiectul plasează orașul pe harta destinațiilor balneare, contribuind atât la dezvoltarea sectorului privat, cât și a infrastructurii de turism din zonă. Complexul poate găzdui zilnic 10.000 de persoane. Localnicii se bucură de parcul acvatic creat pentru ei și aleg acest loc, numit litoralul bistrițenilor, pentru a petrece sfârșitul de săptămână, sărbătorile sau vacanța de vară, alături de familie și prieteni.

Condiții educative moderne, la costuri scăzute

Formarea unor adulți responsabili, capabili să își asume misiunea de a continua dezvoltarea comunității, începe din primii ani de viață. Prin urmare, condițiile moderne de educație se află printre prioritățile finanțării acordate de Uniunea Europeană. Așa a luat naștere Grădinița Albă ca Zăpada, construită după modelul educațional japonez, aflat printre cele mai performante din lume.

Una dintre cele mai dotate și mai moderne grădinițe din România, aceasta reprezintă un reper și o mândrie pentru oraș și pentru locuitorii săi. Acest proiect, gândit în beneficiul tinerelor familii din Beclean, a devenit un model de inspirație pentru inițiative similare, în curs de demarare, sau deja în dezvoltare în alte zone din România. Grădinița Albă ca Zăpada oferă spațiu de învățare și de joacă pentru 200 de copii din Beclean, punând la dispoziția celor mici o infrastructură educațională de ultimă generație, echipamente didactice inteligente şi cu aplicabilitate practică, amenajări exterioare cu un nivel de confort ridicat şi de maximă siguranţă. Un alt aspect important este cel al asigurării a trei mese pe zi, la costuri scăzute.

Aceste proiecte finalizate, alături de cele aflate în desfășurare, au ca obiectiv principal dezvoltarea urbană durabilă, astfel încât viața locuitorilor din orașele mai mici să devină una prosperă. Rezultatele arată ce se poate realiza cu bani europeni, o comunitate organizată pragmatic, găsind soluții pentru rezolvarea problemelor de mediu, de climă, precum și pentru provocările demografice și sociale, care afectează zona.

Cetățenii din întreaga regiune de nord-vest a României au prilejul afle despre impactul acestor proiecte cu finanțare europeană asupra comunităților locale, prin intermediul unei campanii de informare a cetățenilor. Desfășurată în perioada 25 octombrie – 25 noiembrie, sub sloganul „Servus, Beclean!”, campania face parte din programul  „Europa în regiunea mea”, initiațivă a Uniunii Europene pentru diverse regiuni din țările membre.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.