16.8 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

Și cetățenii fac ce fac autoritățile în Bistrița! Doar că ei, la propriu!

Încotro ne îndreptăm!? Nu ne rămâne altceva de făcut decât să dărâmăm cu încredere, cât mai este vreme, tot ceea ce a construit administrația crețuliană care s-a bazat pe minciună, lipsă de profesionalism, indiferenţă și „dedesubturi” financiare – sau… hai să le numim – rahaturi! Bistrițenii fac exact același lucru ca autoritățile, doar că ei, la propriu!

Ce e de făcut cu administrația de rahat a orașului? Mai avem de îndurat încă un pic, dar în același timp trebuie „să căscăm” ochii, să ne suflecăm mânecile până la umeri şi să ne apucăm de treabă. Pentru că sunt atâtea de făcut în oraşul ăsta şi, atenţie!, să nu uităm că sita istoriei cerne. Şi tot cerne!

Probabil prin ștăbimea care ne conduce micul burg or fi și oameni bine intenționați, nu spun nu… dar lunga şi istovitoarea „domnie” a cetăţeanului Crețu, în prezent, (respectele mele, viitorule fostule şef!) s-a întins ca o boală peste Bistrița. Și nu mă refer la boală de-aia de genul răceală, gripă, abces, măsea cariată, canin rupt, deget scrântit sau lovitură de ciocan peste unghia mică de la piciorul stâng, astenie de vară sau iubire împărtăşită numai pe jumătate…

Ca s-o spun direct, răhățișurile cu care s-a ocupat Crețu de la „tribuna” Primăriei sunt un adevărat dezastru pentru oraş. Nici pe el, nici pe ceilalți nu i-a durut capul de nopțile de nesomn ale bistrițenilor cărora nu le este indiferent pe lângă ce trec, ţinând cu dinţii de adevăr.

Va veni şi vremea, care am convingerea nu este prea departe, când aceşti „repetenţi” se vor lămuri că drumurile recent asfaltate pe repede-nainte de campania electorală, la nici cinci ani de la asfaltarea sau betonarea lor, urgent necesită reparaţii capitale.

Încep bistrițenii să nu mai dea doi bani pe administrația locală, așa cum la rândul ei, admnistrației nici că-i pasă de locuitorii micuțului burg. Drept dovadă stă bărbatul care și-a făcut treburile în văzul tuturor, ziua în amiaza mare! Aici am ajuns! Să ne măsurăm rahatul cu ața, să vedem a cui e mai mare și mai tare!

Nu e de mirare deloc atitudinea bărbatului care a recurs la acest gest, mai ales că prin Consiliul Local un consilier bine intenționat a cerut toalete publice, fix lângă parcul în care omul s-a așezat pup și a „rezolvat” problema. E vorba de parcul de lângă biserica de la Big și Școala Generală numărul 1.

Dovada că pe edil nu-l doare nici la doi metri distanță de bistrițeni stă în replica pe care a oferit-o: „Este un parc între blocuri. Fiecare stă la doi pași și poate să se ducă acasă la toaletă. Dacă nu, poate să plătească la cafeneaua care e acolo. Ei vor o toaletă gratuit. Nu-i totul gratis în lumea asta. Mi-au cerut și mie de câteva ori. La varianta să punem o toaletă cu plată au sărit în sus. Cum să plătească ei așa ceva? Păi atunci mergeți acasă! Nu totul trebuie să fie gratis! Să mai și plătească!

Faptul că executivul orașului nu rezonează cu nevoile comunității – la propriu!, ni s-a mai confirmat o dată atunci când același primar care visează la veverițe și zăpadă pentru pârtia de schi făcută pe soare, le-a recomandat copiilor de la Slătinița să meargă la școală cu olița, în loc să ia atitudinea demnă de un primar și să lase prostiile la o parte, oferindu-le oamenilor de acolo condiții de trai decente.

Oricum, cine pleacă ultimul, să tragă apa!

Sursa foto @ Facebook – Sărmășan Mihai Lucian

PS- s-ar părea că nu e un caz izolat:

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!