În această după-masă, un copil de doar doi ani a fost găsit pe un drum din Sîngeorz-Băi, în apropierea apei. Micuțul era îmbrăcat sumar și, se pare, într-un moment de neatenție al părinților a ieșit din casă și a luat drumul din apropiere la pas.
Incidentul s-a petrecut în această după-masă, în Sîngeorz-Băi. Micuțul a fost găsit de un trecător, care a sunat urgent la 112, mai ales că copilul de doar 2 ani, era îmbrăcat sumar, iar afară nu erau mai mult de 0 grade.
Poliția ajunsă la fața locului a identificat rapid familia copilului, acesta ieșind din casă într-un moment de neatenție a părinților. Se pare că familia în cauză locuiește în apropierea locului unde a fost găsit copilul.
„La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi, care, în urma verificărilor efectuate, a identificat familia minorului, acesta fiind încredințat aparținătorilor. Minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni”, precizează, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Paul Rodilă.
La fața locului a ajuns și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care s-a asigurat că starea de sănătate a copilului nu a avut de suferit în urma acestei aventuri.
Foto: Arhivă













