19 C
Bistrița
luni, august 17, 2026

ȘOC! Alianța PNL-USR-PLUS, atacată ieri în instanță! Vezi ce au spus judecătorii:

Un bistrițean a contestat ieri Alianța PNL – USR PLUS. Pe baza legii electorale, acesta ar fi susținut că nu se pot face două alianțe, una după alta. Judecătorii deja s-au pronunțat în dreptul dosarului său. AFLĂ ce au spus:

La Judecătoria Bistrița a fost înregistrată ieri o contestație la Legea Electorală.

Florin Bogdan B. a contestat Alianța PNL – USR – PLUS pe motiv că odată ce s-ar fi format o alianță, în cazul de față USR – PLUS, e ilegal să se mai formeze una, cu PNL.

Judecătorii s-au pronunțat deja în dreptul contestației înregistrate:

„Respinge contestaţia formulată împotriva hotărârilor Biroului Electoral de Circumscripţie Municipal nr. 1 Bistriţa de admitere a propunerilor de candidatură pentru funcţia de primar a Alianţei PNL – USR – PLUS, pentru funcţia de consilieri locali propuşi de Alianţa USR – PLUS şi pentru funcţia de consilieri locali propuşi de PNL de petentul B. Florin Bogdan în contradictoriu cu intimaţii Alianţa PNL – USR – PLUS, Alianţa USR – PLUS şi Partidul Naţional Liberal, ca lipsită de interes. Cu drept de apel în termen de 24 ore de la pronunţare” se arată pe portalul instanței.

Mai exact, judecătorii nu au spus că alianța ar fi legală sau ilegală. Ci doar că persoana care a contestat-o nu ar fi în măsură să facă o astfel de contestație.

Singurii care ar putea contesta Alianta PNL – USR Plus sunt partidele sau alianțele din opoziție.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.