4.5 C
Bistrița
vineri, martie 13, 2026

ȘOC: Bistrițenii asistați social, iradiați, cu bună știință, de Primăria Bistrița?!?

Bistrițenii care primesc ajutoare sociale, sub formă de alimente, de la UE, s-ar expune unui mare risc. Mai exact, aceștia ar fi iradiați, din interior. Conform președintelui PNL Ioan Turc, municipalitatea ar distribui bistrițenilor conserve de ton, pește pescuit dintr-o zonă de risc din Pacific.

Oceanul Pacific a fost împărțit în mai multe zone de pescuit, pe grade de risc, în urma evenimentului de la Fukushima. Aceste zone, FAO, sunt tranzitate de cel mai migrator pește, tonul.

Conform președintelui PNL BN, Ioan Turc, conservele date asistaților sociali bistrițeni conțin ton din zonele de risc.

„Conservele de ton date de Primăria Bistrița asistaților sociali, conține pește pescuit din zona de risc doi, FAO 71. Acest pește este iradiat, contaminat cu Cesiu 137. Iar oamenii care îl consumă sunt iradiați din interior, care este de 20 de ori mai gravă decât iradierea exterioară”, a declarat Ioan Turc, în cadrul unei conferințe de presă.

PNL-istul a mai spus că ar avea informații că s-ar fi distribuit astfel de conserve și că municipalitatea, cu bună știință, nu ar fi ținut cont de riscuri.

„Îi îndemn pe beneficiari să refuze conservele de ton, și chiar să nu cumpere de pe raft, conservele de ton care au specificat că sunt din pește pescuit din FAO 61, 67, 71, 77. Iar Primăria Bistrița ar trebui să știe, că e și la nivel european discuția asta. S-a făcut o interpelare în Parlamentul Europei, dar s-a dat un răspuns evaziv. De aceea sper ca domnul Oros să mai facă o interpelare și să se ia măsuri, să primim răspunsuri concrete”, a mai spus Turc.

Conform unui studiu făcut la nivel național, una din două conserve de ton are în compoziție Cesiu 137.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...