11.4 C
Bistrița
marți, septembrie 8, 2026

Gabriel Lazany, managerul Spitalului Județean: „Construcția efectivă a noii aripi a spitalului va începe după data de 20 martie”

Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, construcția efectivă a noii aripi a unității medicale va începe luna aceasta, după data de 20 martie. Gabriel Lazany crede că lucrările vor fi gata cu jumătate de an mai devreme decât este stipulat în contract.

Spitalul Județean de Urgență Bistrița termină de degajat terenul pe care urmează să fie ridicată noua aripă a unității medicale, care va fi legată de corpul principal prin pasarele suspendate.

Potrivit managerului spitalului, Gabriel Lazany, care a fost prezent la emisiunea Medicină pe Limba Ta, în 17 martie se semnează contractul de finanțare, iar construcția efectivă va începe tot luna aceasta, după data de 20 martie.

De lucrări se vor ocupa cei de la Dimex 2000 care au câștigat licitația organizată în acest sens. Managerul Gabriel Lazany mizează pe faptul că constructorul se va mișca bine, iar lucrările vor fi terminate cu jumătate de an mai repede.

„Ei (n.r. constructorul Dimex) vor avea avea un termen de 24 de luni ca să finalizeze lucrarea, să construiască spitalul. Eu mizez pe un termen mai scurt, undeva un an și jumătate”, a declarat Gabriel Lazany, la Medicină pe Limba Ta.

Mai multe despre cum va fi amenajată noua aripă a Spitalului Județean de Urgență puteți citi AICI.

Emisiunea la care a fost invitat Gabriel Lazany o puteți urmări mai jos:

Emisiunea „Medicina pe limba ta” este un proiect de educație pentru sănătate inițiat de Bistriteanul.ro și susținut de Policlinica MED TOTAL – Str. 1 Decembrie, Nr 30.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: