6.8 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 10, 2022

Stadionul Jean Pădureanu se dărâmă! Primăria Bistrița îl vrea, dar n-a început negocierile

Municipalitatea nu renunță la ideea achiziționării stadionului Jean Pădureanu. ”Lucrăm la caietul de sarcini pentru credit. Stadionul se dărâmă de la un an la altul…” a declarat Ioan Turc. Totuși, negocierile nu au fost începute.

Primarul Ioan Turc a declarat în repetate rânduri că intenționează achiziționarea stadionului Jean Pădureanu. În cadrul unei conferințe de presă la sediul Primăriei Bistrița acesta a explicat că negocierile nu au fost încă demarate. Dar că se intenționează accesarea unui credit.

Lucrăm la caietul de sarcini pentru credit. Pentru că nu avem sursa de finanțare asigurată, nu putem da drumul la negocierile pentru cumpărarea Stadionului Jean Pădureanu. Avem o valoare rezultată din raportul de evaluare. Raportat la această valoare ne vom dimensiona și creditul pe care îl vom contracta. Bineînțeles, acest credit va fi contractat în formula unei linii de credit. În situația în care negocierile se vor solda cu succes, vom trage banii. Dacă nu, nu, fără ca această procedură să aducă vreun cost pentru municipalitate. Eu sper că vom ajunge la o concluzie. Cred că toți cei interesați sunt cât se poate de conștienți de faptul că stadionul se ruinează de la un an la altula declarat Ioan Turc.

Acesta a subliniat totodată faptul că nu se intenționează demolarea stadionului, ci transformarea acestuia spre folosul bistrițenilor.

”Nu dorim proiecte imobiliare! Nu avem nicio altă intenție decât de a-l moderniza și a-l pune la dispoziția bistrițenilor într-o haină nouă” a concluzionat Ioan Turc.

Mai puteți citi, pe acest subiect, următoarele știri:

Ionuț Simionca (PMP): „Cer Primăriei să achiziționeze Stadionul Jean Pădureanu!”

DE CE nu poate Primăria Bistrița să achiziționeze Stadionul Jean Pădureanu:

Primarul Ioan Turc, decis să cumpere Stadionul „Jean Pădureanu” anul viitor. Ce planuri are pentru acesta:

VIDEO – TURC: Vom lua stadionul Jean Pădureanu. CINE altcineva… ?!?

 

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Cu cei 5,55 ha parcul REGELE MIHAI este neicapator vara .
    Cu cei maxim 100 de alergatori care pot face sport si la baza noua din Unirea, sa mai bagi bani in reconfigurarea stadionului nu are rost.
    As propune marirea parcului dupa ce totul sa se rada acolo si un sobor de preoti sa alunge duhurile necurate din acel perimetru unde au circulat sume de bani necinstiti si afaceri urat mirositoare de-a lungul existentei fotbalului romanesc .
    Astfel de o mie de ori toti bistritenii ar fi mai castigati/
    Propun chiar un REFERENDUM in acest caz.

  2. domnule ia alearga dumneata asa…pana in Unirea… sau puteti sa va plimbati la pas pe langa apa pana acolo. Adica 100 de oameni ptr dvs sunt un nimic?sunt doar 100 ptr ca noua celorlati 1000 ne este frica sa nu cada pe noi stadionul. de ce nu propuneti un parc intr-o alta zona, ca orasul asta este deja intins pe toate laturile? s-ar putea face parcuri super moderne, super verzi!!! stadionul acela inca mai reprezinta ceva pentru sanatatea populatiei si ba din contra municipalitatea care ar trebui sa se gandesca la sanatatea populatiei(ca preventie) sa creeze programe pentru varstnici, tineri, elevi, bunci, mame, tatici, copii mici si ecologisti, programe care sa ii atraga in lumea sportului in aer liber. Nu sa daramam si sa ii trimitem la dracu!!! Unde este interesul pentru sanatatea populatiei???? un alt parc sa se plimbe un trenulet si carturi si role si trotinete??? serios? asta este viziunea voastra despre un oras sustenabil??? daca vrem un concert in oras? nu s-ar putea ca la Cluj organiza foarte bine? sunteti depasiti rau de tot! ce sa va mai intereseze, ce mai conteaza aia care vin din spate? aia sa mearga pe jos alergand prin Unirea!halal gandire.

  3. Achiziționarea stadionului „Jean Pădureanu” de către Primăria Bistrița este benefică pentru oras. In toate marile orase, stadionul se află in apropiere de zona centrală , astfel incat oamenii să se poata deplasa usor la diferite evenimente sportive sau culturale organizate acolo. Astfel de exemple sunt cazul unor arene precum, National Arena din Bucuresti, Cluj Arena din Cluj sau Ion Oblemenco din Craiova, care au fost reconstruite pe locul vechilor stadioane. Chiar si celebrul San Siro, stadion construit în 1926, a carui denumire oficiala este Stadio Giuseppe Meazza, pe care joacă rivalele Inter Milano și AC Milan ar putea fi demolat, conform DigiSport. Autoritățile din Milano și-ar dori, însă, restaurarea stadionului San Siro. Rămâne, așadar, ca cele două cluburi să demonstreze că această investiție masivă este benefică. In cazul stadionului Jean Pădureanu din bistrita se invocă starea precara a infrastructurii , ceea ce nu e decat partial adevarat . Odată cu lucrările la instalatia de nocturnă dată in folosintă in 2009, a fost refacută suprafata de joc la terenul central, aceasta fiind in prezent la standard european. Gazonul terenului central dispune de o instalatie de irigat automatizată, de o instalatie de incălzire modernă si de un drenaj conform normelor in vigoare. Pentru pregătirea si intretinerea terenurilor, clubul Gloria a achizitionat atunci si cele mai moderne utilaje. La tribuna a 2-a au fost modernizate spatiile de sub tribună: vestiare, săli, spatii de refacere, grupuri sanitare, sala de fortă. Spatiile aferente mass-media au fost renovate, ziaristii dispunand de cele mai bune conditii de lucru, inclusiv acces la Internet wireless. De asemenea au fost amenajate spatiile de sub peluză, unde a fost realizată cantina pentru sportivi, dotată cu bucătărie, săli de mese, grupuri sanitare si toate dependintele necesare. Toate acestea s-au făcut atunci cand clubul Gloria era pe cai mari in prima liga de fotbal . Evident aceste amenăjari mai trebuie si intretinute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Bistriteanul TV

Sponsorizate

Iubești înghețata și cheesecake-ul de la Gelateria Aniela? Le poți comanda pentru masa de Crăciun sau Revelion

Masa de Crăciun și de Revelion e plină de bunătăți tradiționale. Cei de la Gelateria Aniela...

Rombat angajează Manager Planificare Producție, Betak are nevoie de un inginer mecanic priceput

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Rombat - care angajează operatori și manager...

BETAK angajează agent vânzări și gestionar, Cibela are nevoie de personal pentru curățenie

Se fac angajări la Cibela, Betak și Italtextil Sărata, care are nevoie de secretar administrativ, dar...