14.5 C
Bistrița
joi, octombrie 30, 2025

Care este starea de sănătate a tânărului de 20 de ani, pasager în mașina care s-a izbit într-un autobuz la Telciu

Vesti bune primite după accidentul de la Telciu petrecut în seara de 8 ianuarie care s-a soldat cu trei morți. Unul dintre tinerii aflați în mașina care a intrat într-un autobuz cu 40 de persoane a supraviețuit și starea de sănătate s-a îmbunătățit.

Ceilalți tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 22 de ani, pasageri în aceeași mașină, au sfârșit tragic.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, starea tânărului de 20 de ani care era pasager în dreapta șoferului s-a îmbunătățit. În acea seară a fost găsit în stare gravă și transportat la spital. A fost operat de mai multe ori după ce a ajuns la spitalul din Bistrița.

“Starea pacientului în vârstă de 20 de ani, din județul Suceava, victimă a accidentului grav de la Telciu, este stabilă, momentan cu evoluție favorabilă.

Tânărul – care a ajuns la UPU Bistrița cu politraumatism, iar ulterior supus unei intervenții chirurgicale de Urgență – a fost transferat de la Secția ATI la Secția Chirurgie generală, fiind conștient, cooperant, stabil hemodinamic și respirator”, a transmis Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al SJU Bistrița.

Autoritățile din Bistrița au numit acest accident a fi cel mai grav din ultimii 5 ani.

Ce s-a întâmplat la accidentul soldat cu trei morți de la Telciu:

Un autoturism de Suceava a intrat pe contrasens într-un autobuz în care se aflau 35-40 de persoane. A fost activat planul roșu și planul alb de intervenție, iar la locul accidentului au fost găsite trei persoane decedate, din mașina de Suceava.

Pentru că circula cu o viteză foarte mare, autoturismul din Suceava a intrat pe contrasens într-un autocar care se deplasa spre Sighet. Ulterior autoturismul a fost aruncat în râul Sălăuța.

Martorii prezenți la fața locului au remarcat prezența de spirit a șoferului de autocar. Acesta a tras tare dreapta de volan și a frânat, reușind să oprească autocarul. A evitat astfel o tragedie și mai mare care s-ar fi produs dacă autocarul s-ar fi răsturnat cu cei 40 de pasageri.

FOTO/VIDEO: Trei persoane au murit după ce autoturismul lor s-a izbit de un autocar în TELCIU. A fost activat planul roșu de intervenție

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Nou RMN ultraperformant cu inteligență artificială, la Sanovil

Policlinica Nouă Sanovil face un pas important în modernizarea serviciilor medicale din județ. Aici a fost achiziționat un aparat RMN de ultimă generație – General Electric SIGNA Victor 1.5 Tesla. Este un echipament de top care oferă imagini extrem de clare, investigații mai rapide și confort sporit pentru pacient.

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. 

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...