15.4 C
Bistrița
miercuri, martie 11, 2026

Tânăr bistrițean, mort în Italia

Zi neagră pentru o familie din Lunca Ilvei. Cel mai mic copil al lor a plecat la cele veșnice, la o vârstă destul de fragedă. Acesta a decedat în locuința fratelui său, din Italia. A lăsat în urmă o soție îndurerată.

Familia Sucilă din Lunca Ilvei trece prin momente grele! Groaznica veste a venit tocmai din Italia. Azi-dimineață, cel mai mic copil al lor a murit.

Ironim se afla în Italia, de aproximativ patru ani. Avea 29 de ani, iar anul trecut a făcut nuntă. Acum muncea, împreună cu soția, în Verona, Italia. Ironim și Iulica locuiau la fratele lui, Fănică.

Azi dimineață, înainte să plece la muncă, și-a făcut cafeaua. A ieșit pe balcon ca să o bea și a căzut jos, mort.

Un copil foarte, foarte bun. Harnic și un om de calitate. Era cel mai mic dintre cei trei copii ai familiei. Mai avea un frate și o soră, mai mari. Familia e distrusă. Acum am venit de acolo, de la ei. Am discutat să vedem cum e cel mai bine să îl repatriem. Dacă să folosim o mașină specială, sau cu avionul până la Cluj. Oricum, formalitățile durează” ,a declarat pentru Bistrițeanul.ro, primarul comunei lunca Ilvei, Flaviu Lupșan.

Cauza decesul e încă neclară pentru cei din România. Unii apropiați spun infarct, alții comoție cerebrală.

Ironim a plecat fulgerător, lăsând în urmă o soție și o familie îndurerată!

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: