18.7 C
Bistrița
vineri, august 21, 2026

Tânărul din Zagra care și-a ucis tatăl a fost reținut de polițiști

Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de către polițiști după ce și-a omorât tatăl în bătaie, în fața casei în care locuiau. Evenimentul a avut loc seara trecută.

Tânărul a sunat singur la numărul de urgențe 112 și a anunțat faptul că tatăl său se află în stare de inconștiență, în apropierea casei. Când au ajuns organele la fața locului, au găsit trupul neînsuflețit al bărbatului, existând suspiciuni cu privire la comiterea infracțiunii de omor.

O echipă complexă, formată din polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale, criminaliști și un procuror au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul. Totodată, în cauză a fost dispusă necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului.

Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, cercetările în acest caz fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, iar procurorul criminalist a dispus reținerea tânărului de 20 de ani pentru o perioadă de 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat unui Judecător de Drepturi și Libertăți cu propunere de arestare preventivă.

ORIBIL Un tânăr din Zagra și-a bătut tatăl până l-a omorât

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: