13.6 C
Bistrița
duminică, martie 8, 2026

ORIBIL Un tânăr din Zagra și-a bătut tatăl până l-a omorât

Un tânăr din Zagra și-a bătut tatăl până când acesta a rămas fără suflare.

Un tânăr din Zagra a anunțat la numărul de urgență 112 faptul că tatăl său în vârstă de 53 de ani se află în stare de inconștiență, în apropierea casei.

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud ajunși la fața locului au constatat decesul bărbatului, iar din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că acesta prezintă urme de violență, existând suspiciuni cu privire la comiterea infracțiunii de omor.

Fiul bărbatului, în vârstă de 20 de ani, se află în custodia polițiștilor, fiind bănuit de comiterea faptei.

O echipă complexă, formată din polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale, criminaliști și un procuror efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul. Totodată, în cauză va fi dispusă necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului.

Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, cercetările în acest caz fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

S-a deschis FOLDER, o papetărie cu produse din Spania! E altceva!

Bistrița are o papetărie nouă, deschisă ieri pe strada General Grigore Bălan din municipiu. Pe rafturile...