25.3 C
Bistrița
sâmbătă, septembrie 5, 2026

Târgul Breslelor Moderne, din nou în inima cetății…!

În a doua jumătate a lui august, Bistrița devenea unul dintre cele mai importante orașe din Europa Centrală şi de Est! Atunci se desfășura în inima cetății – Bulgiul, târgul cel mare al orașului. Efervescența, culoarea și atmosfera acelor vremuri memorabile revin începând de azi în centrul orașului: Începe Târgul Breslelor Moderne…!

E timpul pentru Târgul Breslelor Moderne Produs în Bistrița-Năsăud “, ediția a III-a! Este unicul eveniment din acest an care marchează, în mod simbolic, un moment important din istoria orașului nostru: Bulgiului – Târgul Mare al Bistriței.

În Evul Mediu, Bistrița era unul dintre cele mai înfloritoare burguri ale Transilvaniei. Î1353, orașul primește din partea Regelui Ludovic I privilegiul  de a ţine un târg anual de Sf. Bartolomeu (24 august), care se întindea pe mai multe zile.

„Bulgiul”, așa cum îl numeau locuitorii era un prilej de negocieri și negoț – breslele bistrițene fiind vestite dincolo de granițe. Era și un prilej de distracție.

Tot în această perioadă, oraşul a primit sigiliul propriu – un cap de struţ încoronat, cu o potcoavă de aur în cioc, care simbolizează după vechea heraldică, îndeletnicirile cele mai importante ale bistriţenilor: meşteşugăritul şi comerţul.

Târgurile au dăinuit de-a lungul veacurilor ca principală metodă de valorificare a produselor meșteșugărești. 

În zilele noastre, în condițiile restrictive impuse de pandemia COVID-19 și în lipsa unor evenimente complexe, ele sunt, practic, singura modalitate directă, față în față, de susținere a sectorului meșteșugăresc.

Pentru a marca, în mod simbolic, acel moment important din istoria Bistriței, grație căruia burgul a devenit un important centru economic și comercial, la Bistrița începe azi cea de-a treia ediție a Târgului breslelor moderne.

Evenimentul este organizat de Asociația ”Produs în Bistrița-Năsăud” și are ca tematică Bulgiul – Târgul Mare.

Urmașii breslelor bistrițene și-au pus talentul și imaginația în minunății de creații lucrate manual, tradiționale sau de inspirație tradițională, cu tușe moderne sau inspirate din mediul ce ne înconjoară. Piese de îmbrăcăminte, accesorii, ceramică, pielărie, aranjamente, decorațiuni, săpunuri artizanale și multe altele, vă provoacă simțurile, în perioada 21 – 23 august, pe Pietonal, de dimineață până la orele serii.

Respectarea tuturor măsurilor de siguranță – purtarea măștilor, dezinfectarea, distanțierea – este necesară în rândul tuturor participanților, iar regulile sunt afișate vizibil la fiecare stand.

O vizită la Târgul breslelor moderne reprezină garanția unei zile pline de zâmbete și satisfacție, precum și un mod de a susține economia locală.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: