Țeava de la puntea mișcătoare de pe strada Petru Maior, surprinsă de un pescar în timp ce deversa în râul Bistrița Ardeleană aparține celor de la Aquabis, provenind de la stația de pompare a furnizorului de apă și canalizare. Potrivit directorului Andrei Kozuk a fost vorba despre un accident, problema fiind remediată la scurt timp după ce filmulețul apărut pe o rețea de socializare a fost făcut public.
Garda de Mediu Bistrița-Năsăud a identificat țeava de la puntea mișcătoare de pe strada Petru Maior, surprinsă în weekend de un pescar în timp ce deversa ape ce păreau a fi uzate, în râul Bistrița Ardeleană.
Potrivit comisarului șef Grațian Morariu, aceasta aparține de furnizorul de apă și canalizare, Aquabis: „A fost un accident de la cei de la Aquabis, de la stația lor de pompare”.
Acest lucru a fost confirmat și de directorul Aquabis Andrei Kozuk, care a făcut apel la bistrițeni să sesizeze și Aquabis când mai dau peste situații de genul acesta, pentru ca problemele să fie remediate rapid.
„Este vorba despre stația de pompare a apelor uzate, care preia apa de pe Dealul Budacului și din zona Mihai Viteazul. A fost o chestie accidentală, am detașat acolo echipe și am intervenit și am remediat chiar atunci. Au fost apele pluviale, care au intrat în stație și care nu a făcut față. Atunci nu am avut nicio sesizare, ne-am sesizat noi după ce am văzut filmarea. Îi încurajăm pe toți să ne sesizeze la dispecerat, să putem remedia”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Andrei Kozuk, directorul Aquabis.
Acesta mai spune că stația de pompare și parte din țevi vor fi modernizate, lucrările urmând să fie terminate anul acesta la final.
Mai puteți citi pe acest subiect:













