12.3 C
Bistrița
marți, octombrie 7, 2025

Telescaunul de la pârtia de schi, folosit și la sania de vară! Primăria încearcă să scadă din costul enorm de implementare a proiectului

Consiliul Local al municipiului Bistrița și-a dat acordul ieri pentru proiectul sania de vară, care ar urma să coste aproape 30 de milioane de lei, din care doar 9 milioane provin din fonduri europene. În cadrul ședinței de ieri, primarul Gabriel Lazany a precizat că dacă nu se găsește o variantă mai rentabilă pentru acest proiect nu va fi implementat. Printre variantele luate în calcul se numără utilizarea telescaunului deja existent, care ar reduce din costuri.

Ieri, Consiliul Local a aprobat proiectul care prevede amenajarea unei sănii de vară, la Pârtia Cocoș. Proiectul costă nu mai puțin de 29 de milioane de lei, fiind în parte finanțat din fonduri europene. Doar 9 milioane vin însă de la Uniunea Europeană, restul urmând să fie contribuția Primăriei Bistrița.

În cadrul ședinței de ieri, primarul Gabriel Lazany a spus că se caută soluții mai ieftine pentru implementarea acestui proiect, iar în condițiile în care nu se vor găsi, se va renunța la proiect.

„Având în vedere că și noi ne-am uitat la valoarea proiectului am încercat să identificăm alte soluții pentru implementarea lui. Suntem pe cale să găsim o variantă mult mai ieftină, prin care să utilizăm telescaunul existent, pe modelul unei sănii de vară pe care am identificat-o la Sinaia. Am studiat absolut toate proiectele de sănii de vară din România.

În momentul de față da, așa este, este un proiect de 29 de milioane, din care 9 milioane sunt fonduri europene, iar 20 din bugetul propriu. El trebuie să treacă acum o etapă, d-aia l-am supus aprobării, pentru a nu pierde proiectul. În cazul în care nu vom identifica o variantă mai rentabilă pentru acest proiect, proiectul o să-l retragem. În momentul de față trecem la o altă etapă în contractare cu ADR Nord-Vest, până ni se clarifică alte oportunități de a face un proiect mult mai ieftin”, a explicat primarul Gabriel Lazany.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. La Borsec se utilizează,dar au doar o bară elastică ce deservește iarna la tras schiorii și vara la sania de vară . Dacă se poate renunța la telescaun,cred că se poate folosi și la Bistrița. Vă dorim succes și oameni cu viziune a ce se poate face

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Iproeb, Fan Courier, Aquabis: NOI locuri de muncă, în Bistrița

FAN Courier caută pentru angajare operator recepție, curieri și manipulant depozit. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, electrician, mecanic întreținere și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama Veche, Grand Hotel COROANA sau GB Instaplan. Oferta completă, mai jos:

FOTO: Nou în Tureac! S-a deschis Minimarket la Ghiță, chiar pe Strada Principală

  Vești bune pentru locuitorii din Tureac! Ieri a fost inaugurat un nou concept de magazin -...

Doi ani dulci cu Patiseria SWEET IRIS! Astăzi, la aniversare, clienții sunt răsfățați cu o degustare de cozonaci

Patiseria SWEET IRIS de pe strada Andrei Mureșanu, nr. 13, din Bistrița, situată în dreptul noului sens giratoriu care o ia spre Năsăudului, și care i-a cucerit definitiv pe toți cei care au gustat deliciile pregătite aici, împlinește astăzi doi ani de existență! Doi ani în care s-au perfecționat, au descoperit, pas cu pas, rețete speciale.