10.6 C
Bistrița
marți, iunie 10, 2025

Acțiunile TeraPlast, într-o categorie superioară

Acțiunile Grupului TeraPlast vor fi promovate de la Small Cap la Mid Cap/ Large Cap în cadrul MSCI. Noua încadrare sporește vizibilitatea și atractivitatea companiei pentru investitorii nerezidenți.

Acțiunile companiei vor fi promovate într-o categorie superioară în în cadrul indicilor MSCI, de la 1 septembrie. Acestea vor trece de la Small Cap la Mid Cap/Large Cap. Astfel, va fi sporită vizibilitatea și atractivitatea companiei pentru investitorii nerezidenți.

Alături de TeraPlast au trecut la un nivel superior de încadrare alte 5 companii românești.

”Considerăm o astfel de promovare ca un rezultat direct al muncii noastre, al calității Grupului TeraPlast de pilon al economiei românești și un grup cu amprentă relevantă la nivel de regiune, din poziția de cel mai mare procesator de polimeri din centrul și sud-estul Europei. Suntem conștienți că vizibilitatea noastră va crește, vom deveni atractivi pentru noi categorii de investitori și suntem pregătiți să livrăm și mai multă valoare acționarilor noștri, cărora le mulțumim pentru încredere și pentru că sunt alături de noi indiferent de trendurile de moment din piețele de capital. Față de momentul listării, 2 iulie 2008, capitalizarea TeraPlast a crescut de peste patru ori, iar în momentul de față valoarea Grupului a depășit un miliard de lei. Ne-am dezvoltat intensiv ca business în ultimii ani și, în același timp, am acordat o atenție sporită îmbunătățirii relației cu investitorii și a lichidității acțiunilor TRP, elemente cheie în creșterea atractivității companiei. Drept urmare, încă de la început suntem una dintre companiile cu scor 10/10 la indicatorul Vektor care evaluează activitatea de IR a emitenților și suntem constant în topul lichidității la BVB după volum”, a precizat Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.

De asemenea, TeraPlast a avut parte și de o promovare în indicii FTSE Rusell, în septembrie 2021, de la Small Cap și Global All Cap, de la nivelul Micro Cap și Total Cap. Acțiunea TeraPlast a fot inclusă de către Bursa de Valori de la Viena în indicii CECE MID CAP și ROTX EUR.

TeraPlast a marcat, în 2023, 15 ani de prezență pe piața de capital românească. Grupul a ajuns cel mai mare procesator de polimeri din centrul și sud-estul Europei, în urma investițiilor de peste 800 de milioane de lei.

”De-a lungul timpului, noi am arătat că dacă se vrea se și poate, atât timp cât există viziune și determinare. Este păcat că nu vedem mai multe companii listate și, mai mult, că nu urmează toate un drum atât de clar și ascendent precum TeraPlast”, a mai spus Dorel Goia, președintele Consiliului de Administrație TeraPlast.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...