6 C
Bistrița
joi, mai 16, 2024

FOTO: Cum se vede Bistrița, în ochii unui artist care trăiește în București și New York

În fiecare zi de joi, vineri sau sâmbătă (între orele 17 și 21) aveți ocazia să aruncați o privire în atelierul deschis de Dumitru Gorzo, la Casa cu Lei din Bistrița. Artistul trăiește în București și New York. Cum i sa părut Bistrița până acum: 

Dumitru Gorzo și-a deschis atelierul pentru publicul din Bistrița la sfârșitul lunii iunie. „Până acum, Bistrița îmi pare pozitivă și foarte primitoare. Nu reușesc să percep sau să văd Bistrița ca oraș – aș zice că este mai degrabă un sat supradimensionat.

Sper să nu jignesc pe nimeni, pentru că este un sens pozitiv aici. Se simte aici liniștea unui sat – mai mare, ce-i drept. Nu mă pot lăuda cu hoarde de vizitatori aici în Studio, deși e deschis pentru toată lumea…

În zilele bune sunt cam cinci oameni care intră, se arată curioși să vor să afle cum lucrez…

Bănuiesc că e și o timiditate a locului, dar și timiditatea noastră, a românilor în general. Nu prea interacționăm cu ceilalți și intrăm rar într-o curte, chiar și atunci când e deschisă.

Eu, cel puțin, trebuie să-mi iau inima-n dinți ca să intru într-o curte. Uneori prefer să analizez lucrurile de la distanță.

De teva ori mi s-a întâmplat să-i invit insistent. Stăteau în pragul ușii și le-am spus – Poftiți, poftiți! E deschis. Iar ei mi-au răspuns – lăsați, nu vă deranjați, se vede bine și de aici. Și au plecat oarecum rușinați mai departe…”, ne-a mărturisit Dumitu Gorzo.

Alte persoane care i-au trecut pragul, au admirat ușor încruntate desenele abstracte de pe pereți. Apoi s-au arătat uimite că tot Gorzo este și autorul portretelor de țărani din parcul municipal. „Aha, deci știți să desenați și ca lumea...”, au murmurat vizitatorii satisfăcuți. 

FOTO: Ultima distracție, în parcul din Bistrița: Să-ți faci o fotografie alături de personajele lui Gorzo. Sau să desenezi mesaje usturătoare peste picturi

În perioada următoare, Dumitru Gorzo are de gând să organizeze și alteevenimente, în câteva spații pe care le-a ochit în oraș. „Sper să avem parte de îngăduință și toleranță din partea autorităților… 

În studio, sunt expuse pe pereți câteva dintre lucrările mele din atelier. Am adăugat și niște lucrări în pastel. Mai mereu pornesc de la dimensiuni mici, de genul foilor A4, care devin apoi lucrări de dimensiuni mai mari.

Altele rămân la nivelul de exerciții, faze ale unei lucrări… E posibil să folosesc la un moment dat în atelier și cimentul sau drujba la niscaiva lucrări. Nu sunt sigur, le-am adus oricum cu mine… A fost o poveste similară la Timișoara, unde am deschis de asemenea un atelier temporar. Am început un ciclu de desene, dar după vreo cinci-șase desene m-am apucat să cioplesc aceste scânduroaice mari. După care le-am lăsat baltă, nu m-am mai întors la povestea asta. Așa că mi-am zis că aici la Bistrița este timp din belșug: ar fi momentul să revin la scânduroaice. Lucrez mai mult în curte…”, ne-a mărturisit Dumitru Gorzo.

Dumitru Gorzo trăiește în București și New York, dar derulează din iunie un proiect special și la Bistrița. Este vorba despre „Continuous Studio VI: Utopia, merită”. Proiectul este susținut de Centrul cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița.

Demersul este curatoriat de Lina Țărmure. Din echipa de proiect fac parte și Răzvan Năstase (Design grafic) și Miruna Vlad & Andrada Moruțan (asistenți producție).

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.

Crama Veche caută Administrator întreținere clădiri, barman și ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Tehnoprod Plast SRL Bistrita, Clinica Sanovil, Aquabis și RCB Electro.