2.6 C
Bistrița
vineri, martie 13, 2026

TeraPlast vrea să ajute la reconstrucția Ucrainei, după terminarea războiului

Producătorul bistrițean TeraPlast intenționează să se implice în reconstrucția Ucrainei, odată ce războiul se termină. Compania recunoaște că nu a avut până acum expunere în țara vecină, dar vrea să schimbe acest lucru.

Producătorul TeraPlast își îndreaptă atenția asupra țării vecine și vrea să ajute la reconstrucția sa, odată ce războiul se finalizează. Înainte de izbucnirea conflictului, Teraplast nu a avut expunere în Ucraina.

„Reconstrucția unei țări după distrugerile războiului este o provocare majoră și vrem să contribuim la refacerea acestei țări, să fim parte a soluției. Dincolo de calitatea produselor noastre, de competitivitatea lor, mizăm și pe o poziționare geografică bună, care ne poate aduce și un avantaj suplimentar”, au precizat reprezentanții TeraPlast, citați de bvb.ro.

Aceștia mai spun că Ucraina este în atenția companiei, din perspectiva dezvoltării pe termen mediu a grupului.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Da, într-adevăr este, de fapt va fi, o pâine de mâncat acolo! Foarte bine s-a orientat managementul TRP! Să sperăm că se vor și materializa aceste planuri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...