-3.1 C
Bistrița
duminică, februarie 1, 2026

Terasele din inima Bistriței, de pe Pietonalul Liviu Rebreanu vor putea funcționa și iarna!

Primarul Gabriel Lazany a anunțat, la ultima conferință de presă, că terasele de pe Pietonalul Liviu Rebreanu vor putea funcționa și iarna. Mai mult, vrea să modifice proiectul care prevede desființarea lor și înlocuirea cu un aliniament de copaci și un râu.

Terasele din inima Bistriței vor putea fi găsite și iarna, a declarat primarul Gabriel Lazany, la ultima conferință de presă. În aceste condiții, vor și aduși și mai mulți bani la bugetul local, întrucât proprietarii de localuri plătesc o chirie pentru ocuparea domeniului public.

„În cadrul acestui proiect se propune desființarea teraselor din zona pietonală, plantarea de copaci pe o parte și pe cealaltă parte un pârâu , care va simboliza vechiul pârâu al morii. Cred că un astfel de proiect, și am ajuns la o concluzie comună cu cei din HoReCa, nu este ceea ce trebuie pentru orașul nostru, pentru că Pietonalul este sufletul unui oraș, pe care terasele trebuie să fie prezente, motiv pentru care partea aceasta din proiect va fi schimbată. Acum suntem la studiu de fezabilitate, va fi schimbat în proiectul tehnic”, a mai spus edilul.

Primarul Gabriel Lazany a mai precizat că potrivit hotărârii de Consiliu Local existente, terasele pot funcționa doar din luna aprilie și până în octombrie.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Campanie electorala: merge un politician in campanie electorala in Oltenia si incepe cu promisiunile: va facem scoala noua, asfaltam ulitele, va facem un pod nou
    dar – zice un batran – domnule dar noi nu avem garla,
    la care politicianu zice – nicio problema va facem si garla.
    Asa promite si Lazany nu avem apa in centru dar ne face o garla.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: