10.1 C
Bistrița
miercuri, noiembrie 6, 2024

Timpul de așteptare și comunicarea cu personalul medical – nemulțumirile celor care ajung la Urgențele de la Spitalul Județean

Potrivit managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență Gabriel Lazany nemulțumirile celor care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița sunt legate timpul de așteptare și comunicarea cu medicii și asistentele.

Prezent la Bistrițeanul Live managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, care în câteva zile va prelua Primăria Bistrița, a precizat că singurele nemulțumiri ale celor care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului sunt legate de timpul de așteptare și comunicarea cu personalul medical.

„Nemulțumirile legate de UPU ating două aspecte: timpul de așteptare și modul în care medicul sau personalul medical interacționează cu pacientul, comunicarea. (…) Lumea trebuie să înțeleagă că din momentul în care a intrat și a dat buletinul la triaj și a fost înregistrat, el intră în monitorizarea directă a UPU. Este într-un circuit medical, i se atribuie un cod de urgență, în funcție de diagnosticul care i s-a pus în momentul în care a fost în evidență, iar timpii de așteptare sunt direct proporționali cu cât de urgentă este problema lui. Toate acestea sunt într-un circuit și se recalibrează, cu fiecare nouă intrare a unui pacient în UPU”, a spus Gabriel Lazany, la Bistrițeanul Live.

Acesta a mai precizat că nemulțumirile legate de actul medical în sine sunt foarte puține și că de când a fost modernizată Unitatea de Primiri Urgențe a scăzut și timpul de așteptare.

Emisiunea la care a fost prezent Gabriel Lazany o puteți urmări mai jos:

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FAN Courier angajează curieri puși pe treabă din Sângeorz Băi și Bistrița. NOI Locuri de muncă, la TeraSteel, GB Instaplan și Sanovil

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la TeraSteel care angajează operatori producție. FAN Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi, iar la GB Instaplan Bistrița se caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. Oferta completă, mai jos: 

GUMIX Bistrița: Servicii complete de vulcanizare, cu aparatură de ultimă generație! Inclusiv HOTEL pentru cauciucuri

Băieții de la GUMIX aduc bistrițenilor servicii complete de vulcanizare, cu aparatură de ultimă generație. Profesionalismul...

Descoperă duo-ul perfect pentru o igienă bucală corespunzătoare!

Menținerea unei igiene orale corespunzătoare este esențială pentru sănătatea dinților și a gingiilor. În ultimii ani, tehnologia a adus o serie de inovații în domeniul îngrijirii dentare, cele mai notabile fiind irigatorul bucal și periuța de dinți electrică.