15.2 C
Bistrița
marți, martie 10, 2026

TOT ce trebuie să știi despre vaccinarea copiilor: unde îi puteți vaccina pe cei mici și în ce condiții

Serul Pfizer pentru imunizarea copiilor a ajuns deja în centrele de vaccinare. De astăzi, părinții care doresc să-și vaccineze copiii anti-COVID se pot prezenta la centrele ce administrează acest ser:

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat în noiembrie 2021 utilizarea vaccinului Pfizer pentru copiii cu vârsta peste 5 ani.

ieri a ajuns în România serul aferent celor mici, fiind distribuit centrelor de vaccinare din țară.

Astfel, de azi, 26 ianuarie 2022, părinții POT merge la centrele de vaccinare pentru a-și imuniza copiii.

La Năsăud, vaccinarea se face la Centrul de vaccinare din cadrul Casei de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud.

La Bistrița, a fost desemnat pentru vaccinarea copiilor Centrul de vaccinare de la Policlinică.

Părinții pot merge să-și vaccineze copiii, teoretic, la orice centru de vaccinare care administrează serul Pfizer”, a declarat Anca Andrițoiu, șefa DSP BN.

CE trebuie să știi despre vaccinarea copiilor

Doza recomandată copiilor peste 5 ani este mai mică decât în cazul adulților. Ea constă în administrarea unei cantități de 10 micrograme/doza (10 ug). Adică, o treime din doza oferită celor cu vârsta peste 12 ani.

Serul se va administra intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile.

De asemenea, rapelul se realizează tot la o distanță de 21 de zile de la prima doză.

În cazul în care copilul împlinește 12 ani în perioada dintre cele două doze de vaccin, medicii susțin că aceștia vor primi la rapel aceeași cantitate de ser, adică o doză de 10 ug.

FORMULARE necesare

Pentru vaccinarea copiilor, părinții trebuie să completeze două formulare.

Unul este legat de ACORDUL pentru vaccinarea minorului, iar cel de-al doilea este fișa de triaj.

Acestea pot fi completate și la centrul de vaccinare, dar le puteți descărca și de aici:

ACORD

FIȘĂ TRIAJ

Vaccinarea împotriva COVID-19 la copiii mici și la adolescenți poate ajuta la:

  • Protejarea copiilor cu vârsta peste 5 ani împotriva infecției COVID-19
  • Protejarea membrilor familiei, inclusiv a fraților care nu sunt eligibili pentru vaccinare și a membrilor familiei cu risc crescut de a dezvolta forme severe de boală
  • Reducerea riscului de boală severă în rândul copiilor, chiar dacă aceștia se îmbolnăvesc de COVID-19
  • Protejarea copiilor atât de efectele directe, imediate ale bolii, cât și de efectele pe termen lung
  • Minimalizarea efectelor indirecte ale bolii cum ar fi: transmiterea în comunitate, apariția de noi variante și închiderea școlilor
  • Participarea în siguranță a copiilor la cursuri, la practicarea diferitelor sporturi și altor activități de grup

Mai multe detalii despre vaccinarea copiilor anti-COVID puteți citi pe pagina REGINA MARIA.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: