7.7 C
Bistrița
marți, martie 10, 2026

Tot mai multe apeluri la 112 care anunță prezența unor urși în Bistrița-Năsăud. Unde au fost văzuți cei mai mulți:

49 de persoane din Bistrița-Năsăud au sunat anul acesta la 112 pentru a anunța prezența unor urși în diferite zone ale județului. Anul trecut, în perioada similară, au fost înregistrate 42 de astfel de apeluri. Unde au fost văzuți cei mai mulți urși:

De la începutul anului și până în prezent s-au înregistrat 49 de solicitări prin 112, față de 42 în aceeași perioadă a anului trecut. S-a intervenit în teren în 31 de situații, față de 25 în perioada similară a anului trecut.

Deși preponderent acțiunile urșilor s-au finalizat doar cu pierderea unor animale din gospodării sau alte pagube materiale, în cursul acestui an am avut și un caz de atac asupra unui om într-o gospodărie, în zona Bistrița-Bârgăului. 

Dintre toate intervențiile la care făceam referire -31, în acest an a fost contactată vizual prezența ursului la fața locului în 4 cazuri, în care s-a luat măsura alungării acestuia, cu metode specifice, cum ar fi folosirea petardelor, a semnalelor acustice și luminoase, etc.

Anul trecut am avut 3 astfel de cazuri. De asemenea, în 2023 am avut și o situație de tranchilizare a unui urs în zona Valea Vinului și relocarea acestuia într-o altă locație stabilită de cei de la Garda Forestieră„, a explicat astăzi inspectorul șef al IJJ Bistrița-Năsăud – col. Florin Furnea, în cadrul unei conferințe de presă.

Localitatea unde au fost văzuți anul acesta cei mai mulți urși este Bistrița-Bârgăului – 6, urmată de Bistrița, Cetate și Monor, unde au fost observați câte 3 urși.

Mai multe detalii despre cazul bărbatului atacat de urs, într-o gospodărie din Colibița, puteți citi mai jos:

Bărbat atacat de urs, într-o curte, la Colibița

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: