28.9 C
Bistrița
duminică, august 16, 2026

Tragedie în familia criticului de artă Oliv Mircea…

Tragedie în familia criticului de artă Oliv Mircea: fiul său, pictorul George Mircea – lector universitar doctor la Universitatea de Arte din Bucureşti – s-a stins din viaţă, fulgerător… 

Durere fără margini în familia criticului de artă Oliv Mircea: fiul său, George Mircea, care abia împlinise 39 de ani în septembrie, a murit. Tragedia s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, 23 septembrie. Mama şi soţia pictorului au fost cele care au descoperit trupul neînsuflețit. Inima lui obosită a refuzat să mai bată. Cauza a fost, se pare, o afecțiune cardiacă insuficient investigată și netratată care l-a răpus noaptea, în somn.

Trupul tânărului artist va fi depus în Biserica Răzoare, în spatele Academiei Militare şi va fi înmormântat miercuri, la ora 12:00, tot la Bucureşti, în cimitirul Străuleşti, pe Aleea Artiştilor.

George Mircea este absolvent al Liceului de arte „Corneliu Baba” din Bistriţa şi al Universității Naționale de Arte din București, secția pictură. Din anul 2006 artistul devine lector univ. dr. al Universității Naționale de Arte din București, iar în perioada 2006-2011 profesează cu titlul de colaborator al Universității București-Facultatea de Istorie.

Tot în cadrul Universității Naționale de Arte din București artistul susține teza de doctorat. În anul 2003 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și Membru al Școlii Române din Roma.

De-a lungul anilor George Mircea s-a făcut remarcat în peste 150 expoziții de grup, colective, saloane naționale și internaționale în țară și în străinătate. Lucrările artistului fac parte din colecții particulare și de stat din Italia, S.U.A., Germania, Belgia, Canada, Ungaria, Elveţia, Grecia, Franța, România și Spania.

 Condoleanţe familiei Mircea… Dumnezeu să-l odihnească în pace…

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.