5.2 C
Bistrița
miercuri, octombrie 23, 2024

FOTO/VIDEO – RMN și CT funcționale până la finalul anului. Parterul Spitalului Județean, la ani lumină față de alte unități medicale din țară

În prezența ministrului Sănătății, conducerea județului și a spitalui au fost inaugurate noile circuite medicale de la parterul unității medicale, dar și cele două aparate care vor funcționa începând din luna decembrie în cadrul spitalului: CT și RMN.

Întreg parterul Spitalului Județean de Urgență a fost reamenajat. Pe holuri și în sălile de așteptare au apărut fotografii cu Bistrița, iar la ușa fiecărui cabinet sau sală e un display care le spune pacienților când e liber și pot intra.

De asemenea, pereții cabinetelor medicale și a holului au fost placați cu material care se autodezinfectează. A fost amenajată și o recepție pentru internare, cu două cabinetele medicale, unde vor putea fi văzuți de specialiștii spitalului cei care se internează.

Cu această ocazie au fost prezentate și două aparate intrate în dotarea Spitalului Județean de Urgență: un CT și un RMN. Acestea vor deservi întreg spitalul, unitatea medicală renunțând la colaborarea cu clinica privată Hyperdia, unde ajungeau toți cei care aveau nevoie de un CT.

„RMN-ul și CT-ul vor fi utilizate de tot ce înseamnă spital, inclusiv Unitate de Primiri Urgențe. UPU este primul și cel mai mare beneficiar al lor, pentru că 70-80% din investigațiile medicale se fac pentru și la solicitarea lor”, a declarat managerul spitalului, Gabriel Lazany.

RMN-ul va fi funcțional în prima săptămână a lunii decembrie, iar CT-ul este funcțional deja, însă are nevoie de o autorizație de funcționare, care va fi primită la jumătatea lunii decembrie.

La inaugurare au fost prezenți ministrul Sănătății Sorina Pintea,  președintele de Consiliu Județean Radu Moldovan, prefectul Ovidiu Frenț, dar și alți oficiali din domeniul sănătății, inclusiv manageri de spitale din Transilvania.

„S-a schimbat filosofia. Nu mai vrem să plimbăm oamenii de la o ușă la alta, de la un cabinet la altul. Am făcut o recepție cu două cabinete de consultații în stânga și în dreapta sălilor de așteptare pentru medicii de specialitate care vor trebui să intervină atunci când va fi cazul, înainte de a fi internat bolnavul. De asemenea, am relocat UPU pediatrie”, a precizat președintele de Consiliu Județean, Radu Moldovan.

În acest moment sunt 5 medici radiologi specializați în interpretarea rezultatelor acestor aparate, însă managerul spitalului vrea o linie permanentă pe serviciile de tomografie. În acest sens au fost scoase la concurs 5 posturi de medici radiologi, precum și posturi de tehnicieni.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=iA-5WlJM7cM” /]

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

CONFIDENT, prima clinică psiho-somatică pentru adulți și copii din Bistrița

Bistrițenii au acum în oraș prima clinică psiho-somatică care oferă servicii în sănătate mintală, cu ajutorul unor experți specializați în acest domeniu: CONFIDENT. Este situată pe strada Mihai Eminescu, nr. 1-4, într-un spațiu modern, și oferă o gamă variată de servicii profesionale și personalizate pentru nevoile pacienților, adulți și copii. AFLĂ cum poți face programări:

BSG Amanet & Exchange – Servicii avantajoase și sigure pentru amanetarea aurului și electronicelor

(P)  BSG Amanet & Exchange domină piața de amanet din România, oferind servicii avantajoase și sigure...

Aquabis angajează electrician, TeraSteel caută operatori producție. NOI locuri de muncă, în Bistrița

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unui post de electrician și instalator în Bistrița. TeraSteel are nevoie de operatori producție, iar FAN Courier caută curieri în Sângeorz-Băi. NOI locuri de muncă sunt disponibile la GB Instaplan Bistrița, Sanovil și Kreativ Metal & Colours.