0.9 C
Bistrița
vineri, martie 13, 2026

Trecerea de pietoni de la Prefectură, vizibilă până la prima ploaie. Municipalitatea a ieșit cu pensula la două luni de la inaugurare

Două luni, cam atât țin marcajele din oraș, plătite cu bani frumoși. Trecerea de pietoni de la Prefectură, „inaugurată” acum două luni deja nu mai este vizibilă, Primăria Bistrița fiind nevoită să o revopsească în miez de noapte ca să vadă pietonii pe unde să treacă…

În luna aprilie una dintre trecerile de pietoni a fost mutată câțiva metri. Este vorba despre cea de pe Bulevardul Republicii, care a fost mutată în față la Prefectură, pentru a-i ajuta să treacă strada în siguranță pe cei care aveau treabă la instituție.

Vopseaua cu care a fost „desenată” trecerea de pietoni a ținut însă doar două luni. Marți seara, aceasta era revopsită… Toate acestea însă, ne costă destul de scump.

Direcția de Servicii Publice, care se ocupă de astfel de lucrări, a cumpărat de curând, prin atribuire directă, adică fără licitație publică, vopsea pentru marcaje în valoare de 41.000 de lei.

Pentru lucrările efective de aplicare a marcajelor, tot DSP a atribuit un contract în valoare de 86.700 de lei. De banii respectivi, firma câștigătoare aplică marcaje rutiere pe doar 8,5 km.

În contract se stipulează că vopseaua trebuie să reziste măcar jumătate de an. În caz contrar, firma câștigătoare ar trebui să remedieze pe banii săi deteriorările marcajului.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...