19.8 C
Bistrița
luni, iunie 9, 2025

Trei tineri au folosit certificatele verzi ale altora pentru a bea o cafea! S-au ales cu dosar penal

Trei tineri de 17 și 18 ani s-au ales cu dosar penal și riscă închisoarea după ce au folosit certificatele verzi alte altora pentru a intra în localuri din Bistrița.

Cei trei au fost prinși de jandarmii care controlau respectarea accesului în interiorul localurilor pe baza certificatului verde. Prima depistată a fost o tânără de 18 ani, care a prezentat angajaților unui local un certificat verde care nu îi aparținea.

„În momentul legitimării, jandarmii au constatat că aceasta se folosise de certificatul de vaccinare al altei persoane, datele din cartea de identitate nefiind aceleași cu cele din certificatul digital”, precizează reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean.

Tot ieri, alte două persoane de 17 și 18 ani au fost prinse cu certificate verzi aparținând altor persoane. Cei trei s-au ales cu dosar penal.

„Pe numele celor trei persoane au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de fals privind identitatea (art. 327 Cod Penal), care au fost predate polițiștilor pentru continuarea cercetărilor”, mai informează IJJ.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. Cât de rea este lumea , până la urmă și la toaleta publica ne trebuie vaccin ! Uauuuuuuu
    PNL se aliază azi mâine cu PSD și aia treabă talmeș balmeș !

  2. Sisemul de paza si de control, SA FIE OBLIGAT SA CEARA SI ACTUL DE IDENTITATE TUTUROR CELOR CARE PREZINTA CERTIFICATUL VERDE si cu asta basta ! Greu de dovedit penal, ca cine arata un astfel de certificat din telefonul sau… este in scop de a se sustrage de la legitimare, ca-i legitimare falsa… etc. In primul rand , sistemul de paza nu face parte din ” autoritatile publce ” , apoi detinatorii unor astfel de poze, pot declara ca le-au aratat din greseala, ca in telefon au si poza lor si a alcuiva, care a vrut sa le arate ca-s vaccinati … etc. etc. etc Nu va jucati cu mintea celor ” odihniti „… ! Cereti-le si actul de identitate si PUNCT ! Scopul este sa nu li se permita accesul nevaccinatilor undeva anume, nu neaparat DOSARELE PENALE… , ca veti umple tzara asta de ” penali „… cum era si pe vremea comunistilor, cand li se faceu dosare penale tzaranilor care erau gasiti cu 2 -5 cucuruzi ascunsi sub haine cand plecau acasa de pe camp… ! ! !
    S-apoi… faceti asta cu personal care nici el nu este vaccinat ??? Ma… ( era sa va zic ceva… da n-am zis … ca pricepeti voi ce anume era sa zic si unde sa va trimit … ) .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...