3.4 C
Bistrița
luni, ianuarie 26, 2026

Tudor Tămaș din Bistrița vrea să strângă bani pentru combaterea leucemiei, pedalând peste 3400 de km pe circuitul Tour de France

Tudor Tămaș are 29 de ani și a copilărit la Bistrița. A absolvit Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, profil mate-info. A urmat apoi Jurnalism Sportiv la University of Sunderland in UK.

Tudor Tămaș este unul dintre foștii mei elevi. Și nu unul oarecare. Face parte din categoria celor pe care nu îi poți uita – și asta datorită inteligenței și empatiei, a bunului simț și a implicării. Zic că merită susținut”, a subliniat profesoara Monica Halaszi.

Anul acesta, Tudor Tămaș își împlinește visul de a parcurge circuitul Tour de France. Evenimentul este organizat de The Tour 21 și presupune peste 3400 de kilometri pe bicicletă, în 21 de zile.

Tudor va pedala împreună cu o echipă de amatori îndrăgostiți de ciclism. Mai mult, însă, scopul acestei provocări este o cauză nobilă. Tânărul din Bistrița vrea să contribuie la strângerea a 30.000 de lire pentru Cure Leukaemia – o organizatie de caritate dedicată combaterii leucemiei.

Targetul întregii echipe este să strângă 1 milion de lire.

Putem da și noi o mână de ajutor, donând – atât cât putem – în contul lui Radu Tudor Tămaș RO14BTRL00601201857143XX – cu mențiunea „Donație” sau accesând linkul oficial pentru donații: https://justgiving.com/fundraising/Tudor-Tamas 

Până în prezent, s-au strâns aproape 13.500 de lire.

Detalii despre antrenamentele lui Tudor Tămaș și actualizări ale donațiilor – AICI

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: