Țuhaus nu ne oferă pe tavă un subiect tocmai confortabil, nu vrem să ne imaginăm cum ar fi să ne trăim viața îngust, înghesuiți în 2, 3 metri pătrați, răsucind pe toate părțile ideea de vinovăție și pedeapsă, primită poate din partea unora care nu au dreptul s-o ofere, nu suntem pregătiți încă să iertăm și nici nu se știe exact când vom fi vreodată…
Cum este să-ți trăiești viața pe o suprafață îngustă de 2, 3 metri pătrați, înconjurat de păduchi și ploșnițe, de oameni antipatici, de gardieni nepăsători, cum e să respiri în interiorul unui sistem obtuz, cum e să înveți să dansezi în ritmul lui, renunțând cu totul la ceea ce ai fost cândva, cum e să nu ți se ofere nicio șansă după pedeapsa executată sau să-ți dai seama că și părinții simt nevoia să te ascundă sub preș…?
Au fost doar câteva gânduri care ne-au traversat razant, la Centrul Cultural Dacia, urmărind spectacolul Țuhaus – un spectacol focalizat pe povestea unui fost pușcăriaș – Vlad Bălteanu, care a avut curaj să urce pe scenă pentru a-și povesti experiențele din penitenciar, alături de doi actori profesioniști: Alexandru Potocean și Andrei Șerban.
Au reușit cu toții să contureze din doar câteva cuvinte, într-un spațiu gol și un decor minimalist, o lume a interlopilor, un spațiu domestic distrus – un spectacol pe care îl urmărești îngândurat, îl absorbi înăuntru, dacă poți, îl sucești pe toate părțile, chiar și la două zile distanță după ce l-ai văzut, îți amintești cum i-au dat lacrimile fostului deținut, la ultimele replici, cum a șoptit „Am lipsit 5 ani din viața copilului meu. Și asta mă doare cel mai tare”, conduci spre casă încordat și îngrijorat, unde mănânci și plângi… Mănânci…
Titlul preia termenul „țuhaus”, ca argou specific folosit pentru a denumi închisoarea, adaptat din germanul „zuchthaus” (penitenciar), care păstrează în același timp valențe paronimice cu termenul „zuhause” (acasă). Există și o platformă Țuhaus, un site dedicat acestui proiect – unde sunt prezentate inclusiv resurse pentru apărarea drepturilor persoanelor private de libertate și instrumente utile în drumul lor spre reintegrarea socială.
„În 1997, la Jilava, 3500 de deținuți care stăteau pe 1400 de locuri au intrat în greva foamei, protestul s-a extins și la Timișoara, unde au dat foc în pușcărie, apoi au protestat și deținuții din Iași… Asta s-ar putea să fie cea mai mare grevă a foamei din istoria României despre care nu se știe absolut nimic… Nu vorbim niciodată de marii corupți, de firmele care nu-și plătesc taxele la stat, vorbim de țeapa cutare, găinarul cutare sau celălalt… Dacă am închide mâine închisorile, nu ai rezolva nimic, ai trata doar simptomele. Miza acum este fucția punitivă a închisorii, dar se ignoră complet alte fenomene ale prevenției – educația socială, combaterea sărăciei, o redistribuție a resurselor, astfel încât oamenii să nu fie nevoiți să fure…”, a povestit regizorul Lorand Maxim pentru Bistrițeanul.ro.
[arve url=”https://youtu.be/vERY7xWKQG8″ /]
Proiectul de teatru documentar are la bază zeci de ore de interviuri cu cei aflați în spatele gratiilor și cadre ale penitenciarelor, o mare parte a documentării realizându-se în 2017 la Telciu.
Spectacolul de la Bistrița a fost urmat de o discuție cu scriitorul Vasile Ernu și echipa spectacolului: Vlad Bălteanu, Mişa Dumitriu, Alex Horghidan, Andrada Lăutaru, Alexandru Potocean, Andrei Şerban, Alexandra Voivozeanu.
Cei care doresc să-l vadă – mai au o șansă astă-seară: spectacolul se joacă în cadrul Școlii de Vară de la Telciu, azi, de la ora 20.30.
ȚUHAUS – Resurse; Istorii; Dialog este cofinanțat de Administrația Fondului Național Cultural și de către UNITER. Spectacolul a fost produs de Asociația Reciproca și co-produs de Asociația ADO și MACAZ Teatru Bar Coop. Alături de AFCN și UNITER, producția a fost finanțată de Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.
