18.1 C
Bistrița
vineri, iulie 3, 2026

Tun de 60.000 de euro, „recompensat” cu 5 ani de închisoare. De o oră au avut nevoie hoții să facă nevăzute ceasurile și bijuteriile

Hoții care l-au lăsat pe un bistrițean fără bijuterii și ceasuri în valoare de 60.000 de euro au fost condamnați la închisoare. Cei patru hoți au primit pedepse cuprinse între doi ani și 3 luni  și 5 ani de închisoare. Condamnat a fost și bărbatul care le-a dat celor 4 pontul.

În 2021, un grup de hoți dădeau unul dintre cele mai mari tunuri din ultimii 10 ani din Bistrița. Într-un ceas, hoții reușeau să-l ușureze pe bistrițean de bijuterii și ceasuri în valoare de 60.000 de euro. La un asemenea tun nu e greu de înțeles că jaful a fost la pont.

Se pare că bistrițeanul prădat avea bijuterii, bunuri și ceasuri în valoare de 200.000 de euro, achiziționate în urma vânzării unui imobil.

Potrivit Gazeta de Bistrița, hoții au avut nevoie doar de o oră pentru a-l ușura pe bistrițean de bijuterii și ceasuri în valoare de 60.000 de euro.

Au furat o cutie în care se aflau 8 ceasuri bărbătești de colecție mărcile Piegmont, Duward, Corum, Longines, Hublot, Tag Heuer Carrera, dintre acestea 3 fiind din aur.

La ceasuri s-au mai adăugat un colier cu perle, mai multe lănțiloare, brățări și inele din aur, un alt ceas de buzunar din argint marca Chopard, un buton pentru cămăși Armani din argint placat cu aur, doi butoni pentru cămăși din aur alb cu pietre, un breloc pentru chei Armani din argint placat cu aur.

5 ani de închisoare, cea mai aspră pedeapsă

Cei patru au reușit să vândă o parte din bunurile furate, împărțind ulterior banii. Nu au apucat să vândă tot, anchetatorii fiind deja pe fir. Anchetatorii au reușit să recupereze 11.000 de euro.

Cei patru și bărbatul care a dat pontul au fost trimiși în judecată pentru constituire de grup infracțional organizat, furt calificat, complicitate la furt calificat, complicitate la furt calificat, trafic de droguri, conducere fără permis, fals și uz de fals. Au primit pedepse cuprinse între doi ani și trei luni și cinci ani de închisoare cu executare.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.