Creștinii ortodocși prăznuiesc în Sâmbăta mare îngroparea trupească a lui Hristos şi coborârea Lui în iad pentru a salva neamul omenesc: „În mormânt cu trupul şi în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, pe toate umplându-le, Tu cel ce eşti necuprins”. În Sâmbăta Mare femeile pregătesc cea mai de seamă „coptură” a românilor…
Despre coborârea în iad a Mântuitorului din Sâmbăta Mare povesteşte Sfântul Apostol Petru, în prima sa epistolă: Hristos „omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare” (I Petru 3, 18-19).
Apostolul Petru afirmă că – în răstimpul dintre moarte şi Înviere – când trupul lui Iisus zăcea în mormânt, Hristos a coborât cu sufletul îndumnezeit printre cei adormiţi, ţinuţi până atunci sub stăpânirea celui rău şi le-a propovăduit cuvântul Evangheliei.
În Liturghia ortodoxă, acest mister mai presus de fire este exprimat cât se poate de frumos: „În mormânt cu trupul şi în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun ai fost, Hristoase, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, toate umplându-le, Tu care eşti necuprins…”.
În Sâmbăta Mare se face pasca, „cea mai de seamă coptură, pe care o mănâncă românii”, plămădită din făină de grâu curat, căreia gospodinele îi dau forma şi culoarea soarelui, o umplu cu brânză de vaci, o ung cu ou, iar deasupra îi modelează o cruce din aluat.
Dacă gospodinelor le iese pasca frumoasă, pot fi liniştite că le va merge bine tot anul, iar prima pască făcută în casă se sfinţeşte şi se păstrează tot anul, pentru a se da fărâme din ea vacilor, ca să nu se strice de cap prin vrăji şi să fie îmbelşugate în lapte.
Ouăle roşii de Paşte se înroşesc tot azi, dacă nu au fost înroşite în Joia Mare. Femeile mai superstițioase din fire nu aruncau cojile de ouă, ci le lăsau să plutească peste apele curgătoare: în felul acesta li se dădea de ştire şi celor care au murit spânzuraţi sau înecaţi – că se pot înfrupta din ele…
Bătrânii satelor de demult erau convinşi totodată că oamenii plecaţi de pe lumea asta în Sâmbăta Paştelui – nu sunt nici cu viii, şi nici cu morţii, ci plutesc aiurea între două lumi.
Se mai spune că dacă vrei să nu ţi se fure nimic din ogradă, nu trebuie să dai nimic din casă în Sâmbăta Mare, iar dacă ţii un fier între dinţi, atunci când bat clopotele la slujba de Înviere, vei fi ferit de dureri de măsele tot anul.
Pentru ca familia să fie sănătoasă tot anul, oasele şi resturile rămase după tăierea mielului erau adunate şi îngropate la rădăcina unui măr sau a unui păr sănătos.
Nu este semn bun să te împiedici în drumul spre biserică, în noaptea de Înviere, pentru că toate lucrurile vor merge prost în răstimpul anului.
