21.6 C
Bistrița
miercuri, august 26, 2026

Un bistrițean a rămas fără mașină, după ce polițiștii i-au spus că e furată din Germania!

Un bistrițean și-a cumpărat o mașină, în vara acestui an. Acum a rămas fără ea deoarece polițiștii au descoperit că e furată din Germania. Era ”căutată” de patru ani de zile.

Bucuria unui bistrițean de a avea o mașină nou achiziționată nu a ținut decât …câteva luni.

Acesta și-a cumpărat o mașină în vara acestui an, dar acum a rămas fără ea.

”La data de 16.12.2021, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Vizat de comiterea faptei este un bărbat de 40 de ani care locuiește în Bistrița. Acesta deținea un autoturism, reclamat ca sustras din Germania, din luna noiembrie 2017. Autoturismul în cauză, în valoare de aproximativ 15.000 de euro, a fost indisponibilizat de polițiști.

Cercetările în acest caz sunt continuate în vederea stabilirii, în cooperare cu autoritățile judiciare din Germania, a modului în care autovehiculul a ajuns pe teritoriul României, documentării faptei și stabilirii vinovăţiei persoanelor implicate” explică IPJ BN.

Mașina era înmatriculată în România, așa că polițiștii trebuie să meargă pe fir pentru a afla când și unde s-a produs prima ilegalitate.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Canalizările făcute ne corespunzător din care ni se scurge apa în curți , beciuri , pe drum și poluează grădinile , cine plătește ? AquaBis ar trebui să plătească din bani lor nu să ne umfle nouă facturile . Au fost construite subdimensionate și acuma umblă cu cisternele și golesc fosele care dau pe dinafară . Alo CJ , domnu Moldovan ce mai face fratele de la AquaBis ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: