10.3 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 13, 2026

Un copil care circula pe bicicletă a fost lovit de mașină în Șanț. Acesta a fost grav rănit și va fi preluat de un elicopter SMURD

În această dimineață, un copil a fost lovit de mașină, în localitatea Șanț. Starea micuțului este gravă, medicii ajunși la fața locului luând hotărârea să îl transporte cu un elicopter SMURD la o clinică de specialitate.

Accidentul a avut loc în această dimineață, în localitatea Șanț. Din primele informații rezultă faptul că un copil a fost lovit de un autoturism, condus de o șoferiță de 31 de ani din localitate.

„În localitatea Șanț, o conducătoare auto, de 31 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers spre Rodna, a surprins și accidentat un minor de 8 ani, care ar fi ieșit,  pe bicicletă, de pe o stradă secundară”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Micuțul a fost găsit în prima fază inconștient. Acesta a fost stabilizat de un echipaj de prim ajutor SMURD și transportat la Sîngeorz-Băi, unde un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD l-a intubat. Micuțul urmează să fie preluat de un elicopter SMURD, care-l va transporta la o clinică de specialitate.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.