18.8 C
Bistrița
luni, iunie 15, 2026

A băgat în spital cinci persoane, printre care și o copilă, după ce a pătruns cu mașina pe contrasens

Un accident rutier a avut loc ieri în județul Cluj. De vină – o tânără bistrițeancă, medic rezident, care a pătruns pe contrasens. A „reușit” să bage în spital cinci persoane, printre care și o fetiță, dar și să scoată o a treia mașină de pe carosabil.

Ieri după-masă, în Corpadea – Apahida, județul Cluj, a avut loc un accident rutier.

O tânără șoferiță a intrat cu mașina pe contrasens, izbindu-se în plin de un autoturism care circula din sens opus. Șoferul aflat în autoturismul care era în spatele mașinii sale, pentru a evita impactul, a virat puternic dreapta, ieșind în afara carosabilului, pe câmp.

În urma accidentului, toți cei cinci ocupanți ai mașinii care venea din sensul opus au ajuns la spital. Printre ei, și o fetiță de cinci anișori.

Șoferița e bistrițeancă și e medic rezident în Cluj.

Potrivit IPJ Cluj, din primele date o conducătoare auto de 25 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care se deplasa pe DN16, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani. Pentru a evita impactul, conducatorul autoturismului care se deplasa în spatele celui condus de tânără, un bărbat de 45 de ani, din comuna Cămărașu, a părăsit partea carosabilă pe partea dreptă a sensului de mers. În urma evenimentului, cei cinci ocupanți ai autoturismului condus de bărbatul de 34 ani, printre care și o minoră în vârstă de 5 ani, au fost transportați la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Cei trei conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, scrie InfoTrafic24.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.