19.5 C
Bistrița
marți, iunie 16, 2026

Un polițist bistrițean judecat pentru consum de droguri a fost achitat de Judecătoria Bistrița! Magistrații au recurs la…dicționar

Un polițist bistrițean judecat pentru consum de droguri la volan a fost achitat de Judecătoria Bistrița, după ce instanța a decis că nu se poate stabili când anume a consumat acesta droguri și dacă era sub influență în momentul în care se afla la volan.

Pentru prima dată, un magistrat român atrage atenția asupra faptului că noțiunea de „a fi sub influență” nu este definită în legea penală românească și nici în alt text legal. Este vorba despre un judecător de la Judecătoria Bistrița, care, luna trecută, a achitat un polițist bistrițean judecat pentru consum de droguri la volan.

Practic, legea nu incriminează existența unui consum anterior de substanțe psihoactive, ci doar acțiunea de a conduce un vehicul pe drumurile publice fiind sub influența acestor substanțe.

Astfel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița a trebuit să dovedească faptul că drogurile ingerate de șoferul, care este polițist de meserie, au avut puterea de a influență asupra organismului, în momentul în care acesta conducea mașina.

Polițistul de 26 de ani a fost judecat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a fost testat pozitiv pentru metamfetamină, în anul 2022.

Potrivit libertatea.ro, acesta a fost prins la volanul mașinii personale de colegii săi de la Rutieră, pe DN17, iar în urma testării cu aparatul drug test, rezultatul a fost pozitiv pentru metamfetamină. A fost condus la Spitalul Județean pentru recoltare de mostre biologice de sânge și de urină.

Analizele n-au putut preciza când a consumat polițistul drogurile

Rezultatul laboratorului a fost confuz: prezența substanțelor a fost depistată în urină, dar nu și în proba de sânge. Prezența drogurilor în urină, dar nu și în sânge poate fi justificată prin timpul îndelungat care a trecut între ingerare și analize. Astfel, analizele nu au arătat nici când a consumat polițistul droguri și nici ce doză. Nu s-a putut astfel stabili „gradul de influență al substanței psihostimulante asupra capacității de a conduce”.

Polițistul a optat pentru varianta simplificată a procesului cu recunoașterea vinovăției. Acesta a recunoscut că a consumat droguri, însă a precizat că s-a întâmplat cu câteva zile bune înainte să se urce la volan.

În motivarea sentinței, Judecătoria Bistrița spune că legislația românească nu definește concret ce anume înseamnă „ a fi sub influență”, iar instanța trebuie să se raporteze la definiția din dicționarul explicativ al limbii române.

Decizia instanței de la Bistrița, care nu este una definitivă, urmând să dea „verdictul” final Curtea de Apel Cluj, creează un precedent, fiind un reper pentru alte instanțe din România, în dosare similare.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Astea sunt acele acțiuni ca de altfel dintre multe altele care mă fac să ies la vot și să vă trimit la plimbare pe toți ăștia care faceți parte din eșaloanele comuniste….
    O adunătură de slăbănogi ce sunteți!!!!
    🇪🇺👍🏻

  2. Judecătoria din Bistrița-Năsăud coruptă cu magistrați puși în funcții pentru a favoriza elitele județului și odraslele lor .
    Iar celor mai puțini norocoși se fac dosare cu dedicație l‐a presiunile oamenilor influenți de Afaceri din județ care le-au construit case l‐a cheie procurorilor din Bistrița.
    Rușine judecătorilor din județul Bistrița-Nasaud.

  3. După ce drogații vor omorî câțiva judecăcați miloși, vom vedea ce repede ceilalți judecăcați vor pricepe ce e aia și fără dicționar!!!

  4. Asta se întâmplă când în parlament ajung sa facă legi toți analfabeții și când legile sunt făcute pe genunchi!! Atât timp cât nu e scris negru pe alb e și normala decizia!! Atenție pe cine trimiteți în parlament, atenție la vot ca uite dacă trimitem oameni cu studii la tot felul de facultăți obscure, cu doctorate plagiate și bacalaureat luate la 38 de ani….asa legii ies!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...