10.7 C
Bistrița
vineri, martie 13, 2026

Un șofer ”rupt de beat”, dat de gol de o mașină parcată

Un bistrițean a fost descoperit ieri cu o alcoolemie de peste 1. Acest lucru a fost posibil datorită unei mașini… parcate. Ce s-a întâmplat:

Cu toate accidentele și acțiunile de prevenire, unii șoferi nu vor să renunțe la obiceiul de a conduce, deși au consumat alcool înainte de a se urca la volan.

Ieri, un bistrițean a fost identificat la volan, „rupt de beat”, din cauza unei mașini… parcate.

„La data de 19 ianuarie a.c., un bărbat de 46 de ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, pe o stradă din municipiu, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla parcat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 1,00 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, anunță reprezentanții IPJ BN.

Și un tânăr de 28 de ani din Zagra s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. Acesta conducea o autoutilitară, deși rezultatul etilotestului indica 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...