11.6 C
Bistrița
joi, iunie 18, 2026

Undă verde pentru firmele de casă la licitațiile publice!? Guvernul se pregătește să „pedepsească” SRL-urile care contestă rezultatele licitațiilor

Prezent astăzi la Năsăud la o întâlnire cu primarii, secretarul general adjunct al Guvernului Mircea Abrudean a vorbit și despre o ordonanță de urgență ce vine să schimbe regulile licitațiilor publice. Practic vor fi „pedepsite” SRL-urile care contestă rezultatele licitației. Culmea, acestea nu vor avea ocazia să pună mâna pe contracte nici măcar dacă le dă dreptate instanța.

Mircea Abrudean, secretarul general adjunct al Guvernului, a fost prezent astăzi la Năsăud la o întâlnire de lucru cu primarii din județ. Printre subiectele abordate a fost o ordonanță de urgență, proaspătă, ce vine să schimbe din regulile licitațiilor publice. Aceasta nu e în vigoare încă, urmând să ajungă și pe masa parlamentarilor.

Practic, vor fi pedepsite firmele care îndrăznesc să conteste rezultatele licitațiilor. În primul rând printr-o taxă mai mare. În al doilea rând, deși pare greu de crezut, o să conteze doar ce spune Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și nu instanța.

Dacă firmele respective merg mai departe și contestă și în instanță, tot nu pun mâna pe contract. Contractul se va semna imediat după decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, deci înainte ca instanța să apuce să se pronunțe.

CNSC contează, instanța…nu prea!

„Am încercat să gestionăm această situație din trei puncte de vedere. Am redus termenele de evaluare a ofertelor, am crescut taxa pentru cei care contestă și cel mai important am introdus obligativitatea semnării contractului de achiziție publică după decizia CNSC. Exista și înainte această posibilitate, dar nu era o obligativitate. În felul acesta încercăm să urgentăm un pic procedura de achiziții publice, pentru că ele sunt blocate”, a declarat Mircea Abrudean.

Întrebat ce se întâmplă dacă firma contestatoare merge mai departe în instanță și câștigă, secretarul Guvernului a precizat că va primi o compensație… dar a dat de înțeles totodată că tot nu va pune mâna pe contractul de lucrări. Nici nu prea are cum, de vreme ce contractul e semnat imediat după ce CNSC se pronunță.

„Dreptul de a acționa în justiție rămâne, urmând ca cel declarat câștigător în justiție, dacă va fi altă decizie decât a CNSC-ului să fie compensat. Important e că în continuare contractul semnat merge înainte. Se găsește o formulă de compensații pentru cei ce câștigă în instanță. Ne blocăm de fenomenul contestațiilor de foarte mult timp, ne blocăm de termenele foarte mari de rezolvare a conflictelor în instanță”, a mai spus Abrudean, fără însă să explice cum va funcționa acest sistem de compensații.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...