4.5 C
Bistrița
vineri, martie 13, 2026

Unitate de Primiri Urgențe pentru copii nou-nouță! Cum arată noua secție:

Începând de luni, Unitatea de Primiri Urgențe și SMURD pediatrie se mută în casă nouă, tot în incinta Spitalului Județean de Urgență Bistrița, însă într-un spațiu proaspăt renovat.

Copilașii care ajung începând de luni la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD vor avea parte de un spațiu modern, proaspăt amenajat. UPU Pediatrie s-a mutat într-o altă parte a clădirii, în vechea locație urmând să se amenajeze recepția și serviciul centralizat de internări.

Proiectul a fost conceput astfel încât pediatria să fie integrată și în legătură directă cu UPU-SMURD adulți.

„Valoarea integrală a investiției este de 3,2 milioane de lei și presupune introducerea unui nou sistem de distribuție a fluidelor medicale, placarea integrală a pereților, ușilor și a mâinii curente cu material cu efect permanent bactericid, realizarea sistemului de alarmare la incendiu, sistem de ventilație, sistem de supraveghere video”, a precizat, într-o postare pe Facebook, președintele de Consiliu Județean, Radu Moldovan.

Acesta a mai anunțat și că aparatul CT și RMN vor fi operaționale până la începutul lunii viitoare.

Foto: Radu Moldovan Facebook.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...