8.4 C
Bistrița
sâmbătă, martie 7, 2026

Valer Săsărman, o legendă a Gloriei Bistrița, s-a stins în urma unui infarct

Fostul fundaș al Gloriei Bistrița s-a stins la 52 de ani, în urma unui infarct. Se pare că acesta se afla acasă, la Măluț când a suferit infarctul. Valer Săsărman a făcut parte din Gloria Bistrița în anii `90.

Valer Săsărman avea 52 de ani și a evoluat preț de 13 sezoane alături de Gloria Bistrița, potrivit gsp.ro. Acesta a fost căpitan al formației timp de 4 sezoane și a prins inclusiv celebra dublă cu Fiorentina, din Cupele Europene.

Acesta a decedat în urma unui infarct, conform Sportul Bistrițean. Fostul fotbalist se afla la Măluț, unde locuia. Informația a fost confirmată și de președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.

„Cu nemăsurată tristețe, am aflat că Valer Săsărman, fostul căpitan și antrenor al Gloriei s-a ridicat la Cer. Ai plecat mult prea devreme, Săsă. Să veghezi de acolo de sus, echipa pentru care ai jucat peste 400 de meciuri și în care ți-ai pus atâta speranțe, la ultima discuție pe care am avut-o”, transmite Radu Moldovan.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

S-a deschis FOLDER, o papetărie cu produse din Spania! E altceva!

Bistrița are o papetărie nouă, deschisă ieri pe strada General Grigore Bălan din municipiu. Pe rafturile...