7.7 C
Bistrița
marți, martie 10, 2026

Via Transilvanica, campioana promovării la „Destinația Anului 2025”

Via Transilvanica – Drumul care unește, a obținut locul I la categoria „Cea mai bună promovare” în cadrul „Destinația Anului 2025”, cea mai importantă competiție pentru destinații turistice din România. Gala a avut loc aseară, la Sibiu.

Aseară, la Sibiu, s-a desfășurat „Gala Destinația Anului 2025”, ocazia cu care au fost anunțați câștigătorii competiției din acest an.

Via Transilvanica, proiectul Asociației Tășuleasa Social, a obținut locul I la categoria „Cea mai bună promovare”. Printre destinațiile care au ajuns în finala concursului se numără Colibița și Figa, la categoriile „Stațiuni balneo-climaterice” și „Sate de poveste”.

La eveniment au participat Cristian Cârlig, vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Răzvan Cerceja, director ADI Turism și Nicolae Moldovan, primarul orașului Beclean.

Colibița, Figa și Via Transilvanica – județul Bistrița-Năsăud, în top la Gala „Destinația Anului 2025”! 

Aceste recunoașteri confirmă încă o dată potențialul turistic al județului nostru și ne motivează să continuăm dezvoltarea durabilă a acestor locuri de poveste”, transmit reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Lista completă a câștigătorilor – AICI. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: