3.2 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Victorie pentru deputatul PMP Ionuț Simionca. Parlamentul va vota eliminarea pensiilor speciale

Deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, salută consensul existent la nivel parlamentar pentru eliminarea acelor pensii speciale care crează privilegii nemeritate și pun presiune pe bugetul de stat.

„Am stat în stradă mai mult de 100 de zile, cerându-le bistrițenilor să mă ajute să îmi elimin propria pensie specială, rezultată în urma mandatului de parlamentar. Sunt singurul parlamentar de Bistrița-Năsăud care a făcut din corectarea nedreptății legate de pensii o prioritate politică. E îmbucurător să văd acum cum toți parlamentarii din județ, fie ei PNL, USR, PSD, sunt susținători ai acestui proiect pe care unii l-au ținut în sertar vreme de trei ani, pe care alții nici nu au vrut să își pună semnătura, copiindu-l mai apoi. În cazul duplicitarilor PSD, Daniel Suciu și restul, aflați în subordinea baronului local Radu Moldovan, care mă catalogau drept populist deoarece susțineam acest proiect legislativ, avem de-a face și cu o recunoaștere implicită a faptului că guvernele lor (Ponta, Grindeanu, Tudose și Dăncilă) au făcut mult rău românilor, introducând toate aceste legi strâmbe care creau pensionari privilegiați, ocolind principiul contributivității”, a declarat președintele județean al PMP.

În opinia acestuia, dincolo de chestiunile de ordin politic sau bugetar, problema eliminării pensiilor speciale este una care ține de morală. „Pot să merg cu fruntea sus la orice om care a muncit zeci de ani și acum primește pensie bazată pe contributivitate, să mă uit în ochii lui și să îi spun sincer că am făcut tot ce am putut pentru eliminarea acestei nedreptăți, a pensiilor speciale. Sper ca munca mea să mai spele din rușinea parlamentarilor care au votat legi strâmbe”, a mai spus Ionuț Simionca.

PMP este partidul care s-a luptat, încă din 2016, pentru eliminarea pensiilor speciale, derulând o campanie în stradă care a dus la strângerea a peste 1 milion de semnături de susținere a acestui proiect. Mai mult, PMP a condiționat votul pentru învestitura Guvernului Orban de asumarea unei astfel de măsuri. E bine că și PSD a fost împins într-o zonă de ipocrizie, arătându-se astfel dispus să voteze o asemenea lege.

Un fost procuror comunist, fost comandat al penitenciarului Colibaşi, este cel mai bine plătit pensionar din România. Acesta încasează lunar 73 890 de lei, adică peste 15 000 de euro. Prin comparație, pensia medie era de 1371 de lei, adică de aproximativ 300 de Euro, de peste 50 de ori mai mică decât cea a celui mai bogat pensionar. Săptămâna viitoare, în sesiune extraordinară, Parlamentul urmează să dezbată și să voteze un proiect privind eliminarea pensiilor speciale, cu excepția celor militare.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.