16 C
Bistrița
joi, iunie 18, 2026

VIDEO: Accident pe centura Bistriței! Două autoturisme avariate puternic

Un impact puternic între două autoturisme a avut loc în urmă cu puțin timp pe centura Bistriței. O persoană ar avea nevoie de îngrijiri medicale.

Un accident rutier a avut loc pe centura Bistriței, în apropiere de terenul de tenis, după intersecția cu strada Subcetate.

Două autoturisme s-au ciocnit frontal și au ajuns, ambele, pe acostament.

O persoană ar avea nevoie de îngrijiri medicale!

UPDATE:

Pompierii militari bistrițeni intervin în aceste momente la un accident rutier produs în municipiul Bistrița, strada Drumul Cetății. O femeie în vârstă de aproximativ 47 de ani este preluată de echipajul de prim ajutor SMURD și urmează să fie transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare. Aceasta prezintă dureri lombare. Pompierii militari asigură măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor” au transmis reprezentanții ISU BN.

UPDATE 2

„În această seară, polițiștii Biroului Rutier au fost semnalați cu privire la producerea unui accident pe strada Drumul Cetății din municipiul Bistrița.

La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din Maieru a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din Unirea.

În urma accidentului, o pasageră din autoturismul condus de bărbatul de 49 de ani, a necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările în cadrul unui dosar penal” au transmis reprezentanții IPJ BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...