20.7 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

VIDEO – Bistrițenii se vor putea bucura de Aventura Park de Târgul Mare al Bistriței. Cum va funcționa acesta:

Vineri, 24 august, la debutul Târgului Mare al Bistriței va fi deschis pentru publicul larg și Aventura Park. Acesta este amenajat lângă pârtia de schi din Wonderland și va fi deschis de miercuri până duminică.

În cadrul unei conferințe de presă, primarul Ovidiu Crețu a anunțat că vineri, 24 august, va deschide pentru publicul larg și Aventura Park, amenajat de către municipalitate lângă pârtia de schi din Unirea.

Acesta va funcționa de miercuri până duminică. De miercuri până vineri acesta va fi deschis între orele 12:00 și 18:00, iar sâmbătă și duminică între orele 10:00 și 18:00.

„Vineri, 24 august, vom deschide și Aventura Park. L-am recepționat săptămâna trecută. Este funcțional, lucrăm să finalizăm și pistele de biciclete. Sunt montate dispozitivele pentru transportul bicicletelor, iar la deschidere vom avea ambele sectoare, și Aventura Park și pistele de biciclete. În felul acesta resortul de schi se deschide și pentru sezonul de vară. Va funcționa până către sfârșitul lunii octombrie, depinde de vreme, de miercuri și până duminică, deci luni și marți va fi închis. În zilele lucrătoare de la ora 12:00 și până la ora 18:00, iar sâmbăta și duminica de la ora 10:00 și până la ora 18:00”, a declarat primarul Ovidiu Crețu, în cadrul conferinței.

[arve url=”https://youtu.be/Y13uk11PAUo” /]

Prețurile de acces în Aventura Park sunt :

-tur complet cu telescaunul, urcare și coborâre – 15 lei persoană (10 lei pentru copii, elevi și studenți)

-urcare cu telescaunul, transport bicicletă, coborâre pe bicicletă – 15 lei persoană (10 lei în cazul copiilor, elevilor și studenților). Există și posibilitatea achiziționării a 5 urcări pentru suma de 50 de lei și 40 de lei în cazul copiilor, elevilor și studenților.

-urcare cu telescaunul, transport bicicletă, coborâre pe bicicletă și acces două ore în Aventura Park – 70 de lei persoană (50 de lei pentru copii, elevi și studenți)

-accesul în Aventura Park fără urcare cu telescaunul – 30 de lei pentru două ore (20 de lei în cazul copiilor, elevilor și studenților).

Aventura Park include un panou de escaladă și tiroliană, suporți pentru transportarea bicicletei cu telescaunul și trasee pentru biciclete. În viitorul apropiat, acolo va fi amenajat și un alpine coaster, o sanie de vară.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: