15 C
Bistrița
luni, iunie 15, 2026

VIDEO: Campanie de vaccinare a adolescenților, în județ! Părinții, puși să-și dea acordul, până mâine!

Adolescenții cu vârste de la 16 ani în sus se pot vaccina anti – COVID. Asta dacă-și doresc ei și își dau acordul părinții. Cu ocazia Zilei Copilului se va organiza o campanie de vaccinare. Părinții, puși să semneze, până mâine!

Vaccinul anti-COVID poat fi administrat și adolescenților cu vârste între 16 – 18 ani. Totuși, trebuie să-și dorească și să fie e acord părinții.

Cu ocazia Zilei Copilului vom organiza o campanie de vaccinare a adolescenților c are-și doresc să se vaccineze. Vrem să fim în orașe, unde sunt licee șio îi găsim acolo. Sperăm să avem cât mai mulți doritori” a explicat Anca Andrițoiu, șefa DSP BN, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural.

Pentru că e nevoie de consimțămânul părinților, la licee s-au împărțit deja formulare.

Noi am împărțit acele formulare de consimțământ încă de la începutul săptămânii. Iar în cadrul ședinței cu directorii unităților de învățământ le-am transmis ca până vineri să se adune aceste formulare, ca să vedem câți sunt interesați de vaccinare” a explicat Mihai Mureșan, inspectorul șef al ISJ BN, în cadrul aceleași conferințe.

UNDE se pot vaccina adolescenții:

  1. Bistrița:
    • CJSU împreună cu Primăria Bistrița organizează în perioada 31 mai – 1 iunie, în zona Palatului Culturii, un maraton de vaccinare SPECIAL dedicat tinerilor! Echipele S.V.S.U. sunt responsabile de activitățile de vaccinare cu serul Pfizer, care se vor desfășura în intervalul orar 8 – 20, iar Centrul Cultural Municipal va asigura o atmosferă cool!
  2. Beclean
    • 1 iunie- zona Parcului- 08.00- 20.00
  3. Năsăud
    • 1 iunie – parcul din zona Judecătoriei- 08.00- 20.00
  4. Sîngeorz Băi
    • 1 iunie – zona parcului – 08.00 – 20.00
  5. Prundu Bârgăului
    • 1 iunie – centrul de vaccinare din cadrul dispensarului – 08.00 – 20.00
Nu uitați să aveți asupra voastră cărțile de identitate, iar minorii care doresc să se imunizeze au nevoie ca declarația pe propria răspundere, disponibilă mai jos, să fie semnată de un părinte.
Chestionarul de triaj + declarația pe propria răspundere:
Este important de reținut că la aceste activități de vaccinare se pot imuniza și adulții!

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos: