-0.1 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 24, 2026

VIDEO: Când ar putea începe negocierile pentru cumpărarea stadionului „Jean Pădureanu”. Primarul Gabriel Lazany, despre planurile de modernizare

Dacă toate lucrurile vor merge în direcția plănuită de primarul Gabriel Lazany și echipa acestuia, stadionul bistrițenilor, Jean Pădureanu, ar putea căpăta cât de curând o nouă înfățișare, una mult mai modernă, din toate punctele de vedere.

Tribuna dinspre Parcul Municipal (cea veche) va fi demolată, pentru că se află într-un stadiu avansat de degradare. În locul acesteia va apărea o scenă pentru spectacole. În același timp și peluza stadionului Jean Pădureanu va fi pusă la pământ. În locul ei, tinerii din Bistrița vor putea beneficia de un spațiu de petrecere a timpului liber. Acesta va fi dotat cu nocturnă destinată bike-rilor, skate-erilor și nu numai.

Suma de la care administrația locală începe negocierile cu lichidatorul pornește de la 12,5 milioane de lei, aproximativ 2,5 milioane de euro. Asta în ciuda faptului că suma vehiculată inițial era de 10 milioane de euro.

Primarul Gabriel Lazany a declarat pentru Bistrițeanul.ro că primii pași în această direcție au fost deja făcuți. „După ce bugetul va fi aprobat, vom continua demersurile. Vom lua legătura cu lichidatorul pentru a-i înainta propunerea noastră de achiziționare a stadionului Jean Pădureanu”.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: