11.5 C
Bistrița
duminică, mai 17, 2026

VIDEO: Dacă vrei primar la țară, trebuie să fii mai sfânt decât popa…!

Cine crede că oamenii de la sate nu sunt informați sau pregătiți se înșeală amarnic. Dimpotrivă. Oamenii din mediul rural își cultivă înțelepciunea, din tată în fiu. Le este rușine să mintă și nici nu acceptă minciunile. „În fața cetățeanului, în mediul rural, dacă l-ai mințit o dată, ești terminat! Niciodată nu vei mai reuși să recâștigi încrederea lui. De aceea, dacă alegi să faci administrație la țară, trebuie să fii mai sfânt ca popa…!”

Cuvintele de mai sus aparțin primarului Flaviu Lupșan care și-a prezentat obiectivele pentru 2020, în emisiunea Direct în problemă, moderată de Iulia Stupinean.

Anul 2020 începe, pe partea de infrastructură rutieră, cu finalizarea proiectului de asfaltare străzi. Cu aceste ultime asfaltări, acoperim tot ce înseamnă intravilanul din Lunca Ilvei… Ne dorim să terminăm până spre sfârșitul lunii iunie”, a precizat Flaviu Lupșan.

Un al doilea obiectiv – cu finalitate în 2021 – este modernizarea infrastructurii de drumuri forestiere. Este un proiect destul de ambițios, în valoare de 1 milion și jumătate de euro, a subliniat Flaviu Lupșan.

Un alt proiect a fost câștigat de mulți ani, dar n-am reușit să-l punem în practică din cauza unor legi tâmpite referitoare la achiziția publică. Este vorba despre amenajarea centrului civic. E cartierul cu blocurile de locuințe, sală de sport și creșă. Este vorba despre modernizare și asfaltare. E un proiect frumos, mi l-am dorit de foarte, foarte mulți ani, pentru că sunt legat sufletește de zona respectivă. E zona în care mi-am petrecut anii tinereții. Va fi finalizat și acest proiect în vară. Peste 70 de familii care locuiesc în zona respectivă se vor bucura de el…”, a mai spus Flaviu Lupșan.

Fără falsă modestie, din Lunca Ilvei răsare soarele…! În 1997, eram prima comună cu telefonie digitală din județ. În 1998 eram prima comună dotată cu internet și laborator de informatică din mediul rural… Am fost și prima comună din România care a început lucrările de cadastrare…”, a mai spus Flaviu Lupșan.

Alte detalii despre problemele administrative și proiectele autorităților din Lunca Ilvei puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos:

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fbistriteanul.ro%2Fvideos%2F1759212574214437%2F&show_text=0&width=560″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...