21.6 C
Bistrița
duminică, iunie 21, 2026

VIDEO: Deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, cere să se redeschidă și bisericile

Parlamentarul bistrițean Ionuț Simionca a declarat că bisericile trebuie să fie printre primele instituții redeschise după expirarea Stării de urgență. Acest lucru se poate întâmpla fără a pune în pericol sănătatea enoriașilor, consideră deputatul. 

Ne apropiem de finalul Stării de urgență și cel mai mult mi-aș dori ca, începând de săptămâna viitoare, să se redeschidă bisericile. Bineînțeles, cu respectarea tuturor normelor impuse legal, de igienă şi de distanțare socială. Cred că bisericile, indiferent de religie, trebuie să-și deschidă porțile în fața credincioșilor. Ele trebuie să fie printre primele instituții care beneficiază de măsurile de relaxare după o perioadă de restricții severe”, a explicat liderul PMP Bistrița-Năsăud.

Simionca susține că „românii au reușit să depășească aceste momente de încercare prin credință, cu ajutorul lui Dumnezeu” și că „așa cum avem nevoie de alimente, avem nevoie și de hrană spirituală”.

Deputatul PMP crede că – dacă putem să mergem cu grijă la supermarketuri – sigur vom avea grijă și când mergem la biserică.

Dar dacă tot deschidem muzee, de exemplu, nu ar fi de bun simț să deschidem și biserici?”, întreabă retoric Ionuț Simionca într-un mesaj video postat pe o rețea de socializare.

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FIonutSimionca%2Fvideos%2F280084096727257%2F&show_text=0&width=560″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos: