1 C
Bistrița
joi, ianuarie 29, 2026

VIDEO: Familia Dobrican, în pericol să rămână în stradă!

Valeriu Dobrican a intrat la sufletul bistrițenilor în 2016, când Bistrițeanul.ro demara campania „De Crăciun fii mai bun”. Părăsit de soție, cu doi copii, locuiește în chirie la etajul 5 al unui bloc din Bistrița. Acum, cei trei sunt la un pas să rămână în stradă.

A fost militar în Armata Română, a participat la două misiuni în Afghanistan, una în Ungaria și a fost decorat pentru că s-a pus în slujba țării. În 2011, când s-a întors acasă, soția l-a părăsit și l-a lăsat cu cei doi copii, Andreea și Vasi. Datoriile, suferința provocată de soție și grijile care au apărut când s-a văzut tată singur i-au generat o depresie severă, care se agravează pe zi ce trece.

Povestea lui Valeriu Dobrican și a celor doi copii:

A fost în trei misiuni în Afghanistan și s-a întors acasă la cei doi copii. Soția îl părăsise, cu sute de milioane datorie

Drama continuă: Familia Dobrican trăiește de pe o zi pe alta!

Familia Dobrican, salvată și a doua oară de bistrițeni!

Zilele trecute, la redacția noastră s-a reîntors Valeriu Dobrican, apăsat și mai tare de griji și de boală. S-a schimbat foarte mult și fizic din cauza medicamentelor pe care e nevoit să le ia. L-am vizitat din nou în apartamentul în care trăiește în chirie cu cei doi micuți, Andreea și Vasi. Valeriu Dobrican este de-a dreptul disperat și are mare nevoie de sprijin.

Veniturile sale (acum blocate) sunt de 1500 lei pe lună, iar soția care s-a stabilit în Spania le trimite copiilor 50 de euro lunar.

El și cei doi copii sunt în pericol să rămână în stradă din cauză că nu au reușit să plătească chiria de trei luni. Totul a pornit de la un credit accesat în 2010 de soția sa, atunci când el era în misiune. Femeia a mințit că a achitat datoria, însă Valeriu Dobrican s-a trezit acum trei luni cu toate conturile blocate. A făcut o contestație, însă și aceea l-a costat mult. Până se rezolvă problema, el nu va reuși să achite chiria și riscă să rămână fără acoperiș deasupra capului și cu doi copii care merg la școală și au nevoie de condiții pentru a învăța și dezvolta.

Toate detaliile, în materialul video de mai jos:

[arve url=”https://youtu.be/al338M6cZX0″ /]

Contul în care puteți dona: 
Dobrican Valeriu 
BRD
RO45BRDE060SV36350140600

Nr. telefon Valeriu Dobrican: 0749 312 177

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: