Un episod care surprinde o ”distracție nocturnă huligănească” a avut loc marți noaptea în cartierul Subcetate. Câțiva copii au pus conuri pe carosabil pentru a forța șoferii să oprească. Apoi le cereau bani. Când au fost confruntați, au adresat injurii.
O cameră de supravegheat amplasată în zona Subcetate, la intersecția străzilor Magnoliei și Colinei, a suprins o ”distracție nocturnă huligănească”.
Mai exact, trei copii amplasează pe carosabil, în dreptul trecerii de pietoni, mai multe conuri. Apoi, când șoferii opresc, aceștia le cer bani.
În momentul în care un locatar le atrage atenția, aceștia încep să adreseze injurii.
”Huligani în devenire! În seara de 14.07.2026, între orele 22.30-23.30, copiii din filmare au tulburat liniștea publică din cartierul Subcetate (intersectia dintre strazile Magnoliei si Colinei). Au conditionat trecerea mașinilor la trecerea de pietoni prin cererea de bani ,,money, money….”, au jignit locatarii din zonă cu adresări vulgare. Și au produs pagube materiale, prin lovirea cu piciorul a conurilor de semnalizare” a sris pe adresa redacției Bistrițeanul.ro, Ștefan T.
















incredibil. Avem probleme de educație. Părinților une va sunt copii după lasarea întunericului?
Va spun io unde este ” educatia ” … In sfanta scriptura unde zice … ceva de genul interpretativ ca ” bataia-i rupta din Rai „… Pana la ” educatie „… o batuta cu un scorbaci cu bube de manat caii… si sa vedeti ce disciplinati devin dupa aia… ! Educatie… cine s-o faca… tata-so si ma-sa care-s ca si ei ? Cred ca trebuie sa se aplice si la noi ” Legile musulmane ” cand pentru orice regula morala, religioasa ori social-publica incalcata ( nerespectata ) … ” bastonul , bota si scorbaciul cu bube ” sunt cele sfinte ! Mai terminati cu ” educatia „… ca cea mai buna si mai eficienta este cea cu ” Calul Balan „… a lui Creanga… stiti Dvs … Obraznicia si anarhia, nu poate fi ” infranta ” decat asa .