Zeci de dosare au fost înregistrate la instanțele din județ prin care primarii cer transformarea amenzilor neplătite în muncă în folosul comunității. Doar Primăria Prundu Bârgăului a înregistrat în ultima lună mai bine de 10 astfel de acțiuni.
Primăria Prundu Bârgăului a înregistrat în ultima lună, la Judecătoria Bistrița, 12 acțiuni în instanță, prin care cere transformarea amenzilor neplătite în muncă în folosul comunității.
Astfel de inițiative au avut în ultima lună și Primăria Teaca, Primăria Cetate, Primăria Galații Bistriței și chiar Primăria Bistrița.
Potrivit legislației, autoritățile publice locale pot cere transformarea amenzilor contravenționale sau penale neplătite în muncă în folosul comunității. Amenzile trebuie să fie definitive, necontestate în instanță, și să nu fi fost achitate în termen de 30 de zile.
Pentru a achita amenzile în cauză, datornicii prestează între 50 și 300 de ore de muncă în folosul comunității.
„Avem zilnic persoane care prestează muncă în folosul comunității. La noi e standard, se deschid astfel de procese automat, pentru cei care nu plătesc. Pentru amenzi normale sau stabilite de instanță pentru fapte penale. Fără discuție vin și prestează, la ce e de făcut în comună, la curățeni sau diverse alte activități. La meseriași le dăm activități specifice pregătirii lor. Fiecare face ce știe să facă”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan.
Foto: Shutterstock













