20.6 C
Bistrița
luni, iunie 15, 2026

VIDEO – Gabriel Lazany: Problemă gravă la pasajul din Decebal! Este ceva mai mult decât scandalos

Primarul Gabriel Lazany a vorbit astăzi, într-o conferință de presă, despre o problemă gravă descoperită la pasajul din Decebal și care trebuie rezolvată cât mai repede. Este vorba despre injectarea de betonită pentru stabilizarea terenului în zona blocurilor, lucrare care nu s-a făcut, deși era prevăzută în expertize. Astfel urmează noi săpături și decopertări.

După cum bine știți, am mai anunțat de foarte multe ori, au fost anumite probleme cu pasajul din Decebal, în primul rând divergențele între administrația bistrițeană și constructor privind unele măsuri dispuse de către administrația bistrițeană.

În primul rând montarea unei scări rulante care nu era în proiect și această scară rulantă adusă și montată de către alt furnizor și nu de constructor. Bineînțeles că, constructorul nu a fost de acord cu montarea acestei scări rulante până nu predă amplasamentul, motiv pentru care nu s-a făcut acest lucru. Scările rulante sunt în curtea Primăriei Bistrița și în acest moment.

Acesta fiind unul dintre motivele pentru care am dispus administratorului public să înceapă procedura de recepție a pasajului din Decebal”, a declarat Gabriel Lazany.

Edilul a mai precizat că după ce a dispus această măsura a fost contactat de constructor, care i-a semnalat o problemă foarte gravă.

În momentul în care s-au început săpăturile la pasaj, când s-a început mutarea coloanelor de canalizare, nivelul de săpătură a fost sub nivelul de fundare al blocurilor.

Cetățenii din blocul turn și din cele de lângă au făcut o sesizare către Inspectoratul de Stat în Construcții fiindcă nu li se mai închideau bine ușile și geamurile.

Inspectoratul de Stat în Construcții a dispus de îndată sistarea lucrărilor și întocmirea unor expertize.

S-au întocmit două expertize, una geotehnică și una tehnică prin care s-au dispus anumite măsuri. Turnarea de piloți forați pentru stabilizarea terenului și injectări de betonită sub fundațiile blocurilor pentru stabilizarea terenului.

Aceste lucrări nu au fost executate. În momentul în care am ridicat această problemă Serviciului Tehnic mi s-a spus că n-ar mai fi nevoie de ele, că s-au întâlnit proiectanții, că nu trebuie făcute. Cum sunt un om care de obicei și verific suplimentar am contactat echipa de experți de la Timișoara, care a întocmit expertizele, și au spus că nici nu încape vorbă de așa ceva, este obligatoriu să se facă aceste injectări de betonită pentru că altfel la cea mai mică undă seismică există un risc real pentru clădirile respective. 

Este ceva mai mult decât scandalos, aș putea spune, pentru că, în momentul de față, când totul este acoperit, să începem să decopertăm, să săpăm și să facem injectările respective. Și trebuie făcute și le voi face pentru că bistrițenii nu trebuie să se simtă nici un moment în pericol„, a mai completat edilul.

Acesta a mai precizat că se va interveni pe zona de trotuare, astfel că traficul nu va fi afectat.

Gabriel Lazany a mai adăugat că s-ar putea ajunge și la plângeri penale în acest caz.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Pentru corectitudine:
    Pasajul pietonal subteran din bulevardul Decebal face parte din proiectul „Reconfigurarea axei de transport str. Garii – Decebal – Andrei Muresanu – Nasaudului”, elaborat in timpul mandatului de primar al PSD-istului Ovidiu Cretu si se afla în faza de executie cu fonduri europene la preluarea mandatului de primar al lui Ioan Turc. De altfel, însuşi primarul Ioan Turc a explicat că pasajul pietonal subteran cuprins în acest proiect a dat administrației locale cele mai mari bătăi de cap, fapt pentru care ar fi dorit eliminarea lui din proiect. Numai că la data preluării mandatului său de primar proiectul avea deja semnat contractul de executie si nu se mai puteau face modificări majore: „Nu puteam să renunț la acest pasaj pentru că valoarea lui este atât de mare încât prin regulamentul de valorificare a fondurilor europene, acest lucru nu ni s-ar fi aprobat niciodată. Am avut o discuție din punct de vedere formal pentru că am vrut să văd dacă se poate renunța, dar răspunsul a fost că nu se poate renunța la pasaj”, spunea primarul Ioan Turc într-o emisiune locală.
    (Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=-oQTBlsRYXo&t=3924s)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.