18.6 C
Bistrița
miercuri, august 5, 2026

VIDEO – Inculpații de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, din dosarul DNA, află abia mâine dacă scapă de arest

Cei 6 inculpați din dosarul instrumentat de DNA, printre care se numără și 3 funcționari de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, au contestat măsura arestului preventiv. Astăzi s-au aflat în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj, însă abia mâine află dacă rămân după gratii.

În 24 aprilie, 6 persoane cercetate în dosarul instrumentat de DNA Cluj care vizează fapte de corupție, au fost arestate preventiv. Chiar a doua zi, cei 6, printre care se numără și 3 funcționari publici, au contestat măsura preventivă.

Astăzi s-au aflat în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj și fiecare dintre cei 6 au luat cuvântul. După o ședință care a durat 4 ore, judecătorii au rămas în pronunțare. Abia mâine vor afla cei 6 dacă scapă sau nu de arest. Până atunci își vor petrece noaptea după gratii.

Este vorba despre 3 funcționari publici – administratorul județului Florin Moldovan, directorul executiv Ciprian Ceclan – Oprea și Victor Poienar – șef serviciu administrare drumuri județene. La aceștia se adaugă și 3 persoane din mediul privat.

Cei 6, la care se adaugă alți doi angajați ai Consiliului Județean cercetați sub control judiciar, sunt acuzați de fapte de corupție, precum abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, luare de mită sau dare de mită.

Reținerile și ulterior arestările preventive vin după zeci de percheziții care au avut loc pe raza județului Bistrița-Năsăud la funcționarii suspecți, precum și la președintele Consiliului Județean Radu Moldovan, la mai multe instituții publice și la mai multe firme private.

Mai puteți citi pe acest subiect:

ULTIMA ORĂ: Cei 6 suspecți din dosarul DNA care vizează Consiliul Județean au fost arestați preventiv pentru 30 de zile

FOTO/VIDEO – Breaking News: Percheziții la Consiliul Județean și la casa președintelui Radu Moldovan!

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: